Politica

Fulop Lorand Antal – numit preşedinte al Agenţiei Naţionale pentru Protecţia Mediului

Fulop Lorand Antal  a fost revocta din funcţia de preşedinte al Administraţiei Fondului de Mediu şi a fost numit preşedinte al Agenţiei Naţionale pentru Protecţia Mediului, potrivit Monitorului Oficial.

Tot azi, Laurenţiu Adrian Neculaescu a fost numit  preşedinte al Administraţiei Fondului de Mediu

Articole recente

Ședință CGMB: Masterplanul Velo București și proiecte privind modernizarea vehiculelor transportului în comun, pe ordinea de zi

Consilierii generali ai Capitalei se întrunesc în ședință, miercuri, de la ora 11:00, iar printre…

31 de minute ago

Preţurile petrolului au crescut cu peste 3% marţi, pe fondul detensionării războiului comercial şi al presiunilor SUA asupra Rusiei

Preţurile petrolului au crescut marţi cu peste 3%, extinzând avansul de luni, în contextul unei…

42 de minute ago

Gaza: Marea Britanie va recunoaşte statul Palestina în septembrie dacă Israelul nu va lua măsuri ‘substanţiale’, declară Starmer

Prim-ministrul britanic Keir Starmer a declarat marţi că Marea Britanie va recunoaşte statul Palestina în…

8 ore ago

Dacă Rusia nu va înceta în zece zile războiul în Ucraina, vom impune sancţiuni, spune Trump

Preşedintele american Donald Trump a prevenit marţi că ultimatul dat omologului său rus Vladimir Putin…

9 ore ago

Fico: Marea Britanie a plătit activiști pentru a influența alegerile din Slovacia în 2023; vom solicita explicații

Prim-ministrul slovac Robert Fico (Smer-SD) a declarat marți că Ministerul de Externe britanic (Foreign Office)…

10 ore ago

This website uses cookies.

Read More