Afaceri

Fundația Soros va limita finanțarea în UE, în noua strategie

Open Society Foundations, organizația de caritate fondată de miliardarul George Soros, intenționează să se retragă sau să înceteze o mare parte a activității sale în Uniunea Europeană, pe măsură ce își mută atenția către alte părți ale lumii, potrivit unui e-mail intern văzut de Reuters .

Decizia înseamnă că rețeaua deținută de Soros se îndepărta de proiectele legate de afacerile europene interne și se va concentra asupra altor regiuni ale lumii,  în contextul unor probleme globale mai mari, potrivit e-mailului trimis angajaților.

„În cele din urmă, noua direcție strategică aprobată prevede retragerea și încetarea unor mari părți din activitatea noastră actuală în cadrul Uniunii Europene, schimbându-ne atenția și alocarea de resurse către alte părți ale lumii”, se spune în e-mail.

„Această schimbare nu este o reflectare a muncii noastre din trecut și a numeroaselor contribuții ale personalului de-a lungul anilor, ci mai degrabă o decizie de perspectivă, bazată pe oportunitățile viitoare de a avea un impact semnificativ”, se mai spune în email.

Fundația a anunțat în iunie că finanțatorul Soros, în vârstă de 93 de ani, îi va preda fiului său Alex, fundația de 25 de miliarde de dolari, iar în iulie a dezvăluit planurile de a concedia 40% din personalul global într-o schimbare strategică.

E-mailul intern nu a detaliat modul în care fundația își va schimba finanțarea, dar un purtător de cuvânt a spus că grupul va continua să sprijine grupurile societății civile din Europa, inclusiv pe cei care lucrează la afacerile externe ale UE, menținând în același timp sprijinul pentru comunitățile europene de romi.

„Fundația pentru o Societate Deschisă își schimbă modul în care lucrăm, însă familia mea și FSD au susținut de mult timp proiectul european și rămânem dedicați acestuia”, a transmis Alex Soros, noul președinte al organizației, într-un răspuns remis agenției Reuters.

George Soros, un evreu maghiar care a emigrat după cel de-al Doilea Război Mondial, și-a făcut avere în Statele Unite și a susținut de mult timp grupuri care promovează valorile liberale, democratice și politicile de susținere a migrației transfrontaliere în Europa de Est. El a câștigat mai mult de 1 miliard de dolari pe un pariu din 1992 împotriva lirei britanice.

Organizația, care direcționează aproximativ 1,5 miliarde de dolari pe an la nivel global, va continua, de asemenea, să finanțeze programe în Europa, inclusiv în Ucraina, Moldova, Kârgâzstan și Balcanii de Vest prin fundații naționale, a declarat purtătorul de cuvânt al Open Society Foundations.

„Noul model va viza acordarea majorității granturilor noastre unor proiecte specifice legate de oportunități, acesta urmând să fie stabilit în decursul următoarelor luni”, a adăugat purtătorul de cuvânt.

„Munca noastră în Europa a fost întotdeauna un întreg în evoluție, iar aceste noi schimbări nu fac excepție de la această tendință pe termen lung.”

Articole recente

Moțiunea de cenzură la proiectul cu măsuri fiscale – respinsă

Moțiunea de cenzură intitulată 'Opriți sărăcirea românilor! Tăiați de la voi, nu de la ei!'…

35 de minute ago

Bolojan: România nu poate fi repusă pe calea dezvoltării, dacă nu facem acest efort de reforme profunde

România nu poate fi repusă pe calea dezvoltării și nu poate evita complicațiile bugetare, dacă…

o oră ago

OPEC+ este de acord cu o nouă creștere a producției de petrol în octombrie pentru a recâștiga cota de piață

OPEC+ a convenit să crească și mai mult producția de petrol în octombrie, pe măsură…

2 ore ago

Moțiunea de cenzură la proiectul privind reforma instituțiilor autonome – respinsă

Moțiunea de cenzură intitulată 'Guvernul mimează reforma - ASF, ANRE și ANCOM continuă să fie…

2 ore ago

Moțiunea de cenzură la proiectul privind guvernanța corporativă – respinsă

Moțiunea de cenzură "Opriți politizarea companiilor publice. Opriți batjocorirea proprietății statului!' a fost respinsă, duminică,…

4 ore ago

This website uses cookies.

Read More