Folosim cookie-uri pentru a analiza traficul și a îmbunătăți experiența ta.
RefuzLiderii ţărilor din G20 au denunţat sâmbătă “utilizarea forţei” pentru obţinerea de câştiguri teritoriale în Ucraina, dar fără a denunţa o “agresiune” rusă împotriva acestei ţări, potrivit unei declaraţii ce va fi comunicată la finalul summitului, conform AFP.
“Referitor la războiul în Ucraina” (…)”în legătură cu Charta ONU, toate statele trebuie să se abţină să recurgă la ameninţare sau la utilizarea forţei pentru a căuta să obţină câştiguri teritoriale împotriva integrităţii teritoriale şi a suveranităţii politice a oricărui stat”, au conchis reprezentanţii ţărilor din G20, care nu au vorbit în schimb despre o “agresiune” rusă în Ucraina, menţionată totuşi în declaraţia adoptată în 2022 în Bali.
Premierul indian şi gazdă a G20, Narendra Modi, a anunţat sâmbătă adoptarea declaraţiei finale a summitului, după ce grupul a ajuns la un consens.
“Datorită muncii încrâncenate a echipei noastre şi a sprijinului dumneavoastră, un consens s-a degajat în privinţa declaraţiei summitului şefilor de stat şi de guvern din cadrul G20 la New Delhi”, a declarat Modi.
“Anunţ adoptarea declaraţiei”, a adăugat premierul indian, însoţindu-şi cuvintele cu o lovitură a ciocanului de ceremonie.
Conţinutul comunicatului comun al G20, club al celor mai mari economii mondiale căruia i s-a alăturat oficial Uniunea Africană, nu a fost făcut încă public.
Obţinerea unui consens în rândul membrilor G20 a devenit din ce în ce mai dificilă în ultimii ani, în special din cauza divizărilor cu privire la poziţia de adoptat faţă de invazia Rusiei în Ucraina şi a finanţărilor necesare pentru adaptarea la schimbările climatice.
Potrivit responsabilului indian Amitabh Kant, unul dintre organizatorii-cheie ai summitului de la New Delhi, citat de Agerpres, discuţiile de sâmbătă au dovedit că acest an este cel mai “ambiţios” din istoria clubului celor mai mari economii mondiale.
Vineri, 5 septembrie, o delegație a ASTRA, Asociația pentru Sustenabilitate Transportatorilor Rutieri Autorizați, membră CONAF,…
Câteva mii de cadre didactice din toată țara protestează, luni, în Piața Victoriei din Capitală,…
Autor: Andrei Rădulescu Astăzi Parlamentul Franței se reunește în sesiune extraordinară pentru a vota programul…
Agenţia chineză de evaluare financiară CSCI Pengyuan a atribuit un rating "AAA" grupului petrolier rus…
Franţa se pregăteşte să se cufunde din nou într-o criză politică odată cu căderea aşteptată…
Preşedintele american Donald Trump a declarat duminica aceasta că mai mulţi lideri europeni vor vizita…
This website uses cookies.
Read More