International

G20/ New Delhi îşi aşteaptă oaspeţii pentru un summit divizat în ce priveşte Ucraina şi schimbările climatice

Preşedintele american Joe Biden şi ceilalţi lideri ai G20 sunt aşteptaţi începând de vineri la New Delhi, unde gazda lor, prim-ministrul Narendra Modi, speră să pună în acţiune influenţa diplomatică în creştere a Indiei şi să faciliteze dialogul cu privire la Ucraina şi încălzirea climatică, printre alte teme, în absenţa liderilor chinez Xi Jingping şi rus Vladimir Putin, transmite AFP, potrivit Agerpres.

Dezacorduri profunde cu privire la războiul din Ucraina, renunţarea treptată la combustibilii fosili şi restructurarea datoriilor vor face însă dificilă o declaraţie finală duminică.

Avionul preşedintelui american Joe Biden a decolat vineri de la baza aeriană Andrews, de lângă Washington, în direcţia New Delhi, unde este aşteptat să sosească la ora locală 18.15 (13.25 GMT).

În programul lui Biden se află, imediat după sosire, o întâlnire bilaterală cu prim-ministrul indian, pe care l-a primit cu mare fast în iunie la Casa Albă.

Statele Unite îşi strâng relaţiile cu India pentru a încerca să contracareze China, în timp ce New Delhi caută, la rândul său, să îşi asume un rol internaţional de prim rang, iar aceasta în pofida diferendelor lor legate de Rusia – India nu a aderat la sancţiunile împotriva Moscovei – sau respectarea drepturilor omului.

La New Delhi, Joe Biden va ocupa prim-planul scenei în absenţa omologilor săi chinez Xi Jinping şi rus Vladimir Putin.

Ministrul de externe Serghei Lavrov va conduce delegaţia rusă, iar vicepremierul chinez Li Qiang pe cea a Beijingului.

Deplasarea preşedintelui american are loc într-un moment cheie în jocurile de alianţe pe fond de război în Ucraina, în timp ce China îşi creşte influenţa şi contestă tot mai mult superputerea americană.

Biden caută să profite de acest summit, prezidat de Narendra Modi, pentru a demonstra că G20, în pofida divizărilor, rămâne principalul forum de cooperare economică mondială.

Statele Unite ‘supraveghează îndeaproape’ provocările cu care se confruntă China, fie că este vorba despre consumul intern mai puţin robust decât era prevăzut, problemele de îndatorare din sectorul imobiliar sau provocările demografice, a declarat vineri secretarul Trezoreriei, Janet Yellen, în ajunul summitului.

G20 apare divizat în ce priveşte invazia Rusiei în Ucraina, numeroase ţări în curs de dezvoltare fiind mai preocupate de preţul cerealelor decât de condamnarea diplomatică a atitudinii Moscovei.

Eforturile depuse de Modi de a-i convinge pe liderii G20 să renunţe la divizări pentru a aborda probleme globale cruciale – în special restructurarea datoriei mondiale şi şocurile asupra produselor de bază în urma războiului din Ucraina – nu s-au soldat cu rezultate la reuniunile ministeriale care au precedat summitul.

În această privinţă, preşedintele Consiliului European, Charles Michel, a declarat vineri pentru presă la New Delhi că ‘este pur şi simplu scandalos că Rusia, după ce a pus capăt iniţiativei privind tranzitul de cereale pe Marea Neagră, blochează şi atacă porturile maritime ucrainene’.

Joi, Modi şi-a reiterat dorinţa ca G20 să se extindă prin ‘includerea Uniunii Africane ca membru permanent’.

‘Mă bucur să primim Uniunea Africană ca membru permanent al G20 şi sunt mândru că UE a reacţionat imediat în mod pozitiv pentru a susţine această candidatură’, a spus Michel. ‘Să aşteptăm să vedem care va fi decizia. Însă un lucru este clar: UE susţine aderarea Africii la G20’, a adăugat el.

Prim-ministrul indian i-a chemat de asemenea pe liderii G20 să ajute financiar şi tehnologic ţările în curs de dezvoltare să lupte împotriva schimbării climatice.

Articole recente

Trump avertizează Israelul “să fie atent” după atacul său din Qatar

Preşedintele american Donald Trump a avertizat Israelul duminică, la câteva zile după atacul său împotriva…

4 minute ago

Băsescu: Putin ne trimite o dronă care se plimbă 49 de minute în spaţiul aerian al României; trebuia doborâtă, a fost o greşeală că nu i s-a demonstrat Rusiei că poate fi lovită drona

Fostul preşedinte Traian Băsescu a afirmat, duminică seară, despre incidentul cu drona rusească intrată neautorizat…

8 minute ago

Secretarul general al OCDE – la Bucureşti; va avea întâlniri cu oficiali români

Secretarul general al Organizaţiei pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică (OCDE), Mathias Cormann, se va afla…

20 de minute ago

Oficialii americani și chinezi poartă discuții în Spania cu privire la problemele comerciale și termenul limită pentru TikTok

Oficialii americani și chinezi au început duminică la Madrid discuțiile privind relațiile comerciale tensionate, termenul…

9 ore ago

Rusia își demonstrează puterea militară cu rachete hipersonice și bombardiere în timpul exercițiilor militare – Reuters

Rusia a declarat duminică că a lansat o rachetă de croazieră hipersonică Zircon (Tsirkon) către…

9 ore ago

MAE: Ambasadorul Federaţiei Ruse, convovocat în legătură cu încălcarea spaţiului aerian al României

Din dispoziţia ministrului afacerilor externe, ambasadorul Federaţiei Ruse la Bucureşti a fost convocat, sâmbătă, la…

9 ore ago

This website uses cookies.

Read More