International

G20: Tensiunile comerciale şi geopolitice s-au intensificat, economia globală va creşte moderat în 2019 şi în 2020

Liderii financiari ai G20 au acceptat să stabilească reguli comune pentru eliminarea lacunelor legislative utilizate de giganţii tehnologici, cum ar fi Google, Amazon şi Facebook, pentru a-şi reduce impozitul pe profit

 

Miniştrii de Finanţe şi guvernatorii băncilor centrale din G20 (grupul ţărilor bogate şi al principalelor economii emergente) reuniţi în Japonia au avertizat că tensiunile comerciale şi geopolitice “s-au intensificat”, dar nu au căzut de acord în ceea ce priveşte necesitatea urgentă de a le rezolva, şi au apreciat că economia globală se va redresa probabil, conform proiectului de comunicat al întâlnirii consultat duminică de Reuters.

După negocieri dure care aproape au dus la imposibilitatea emiterea unui comunicat, oficialii G20 participanţi la reuniunea de la Fukuoka, din 8-9 iunie, au prezentat acelaşi tip de comunicat referitor la comerţ ca cel emis la întâlnirea din decembrie de la Buenos Aires.

“Creşterea economiei globale pare că se stabilizează şi ar urma să crească moderat în a doua parte a acestui an şi în 2020. Totuşi, ritmul rămâne scăzut şi riscurile negative se menţin. Cel mai important, tensiunile comerciale şi geopolitice s-au intensificat. Vom continua să răspundem acestor provocări şi suntem pregătiţi să reacţionăm”, susţin miniştrii de Finanţe şi guvernatorii băncilor centrale din G20, potrivit Agerpres.

În comunicat se arată de asemenea că liderii financiari ai G20 au acceptat să stabilească reguli comune pentru eliminarea lacunelor legislative utilizate de giganţii tehnologici, cum ar fi Google, Amazon şi Facebook, pentru a-şi reduce impozitul pe profit.

Aceste companii au scos în evidenţă limitele regulilor actuale şi totodată au creat tensiuni între state pentru că giganţii digitali pot să plătească taxe mai mici prin înregistrarea profiturilor în ţări cu taxe reduse, indiferent unde este consumatorul final.

La summitul G20 din decembrie de la Buenos Aires s-a lansat un armistiţiu de cinci luni între SUA şi China pentru a permite negocieri menite să oprească escaladarea tensiunilor lor comerciale. Dar aceste negocieri au intrat în impas luna trecută, determinând ambele părţi să anunţe tarife vamale mai ridicate, ceea ce a afectat şi pieţele globale.

Din comunicatul final al liderilor financiari ai G20 a fost exclusă propoziţia “admitem necesitatea urgentă de a rezolva tensiunile comerciale”. Surse care au dorit să-şi păstreze anonimatul au declarat pentru Reuters că excluderea a fost făcută la insistenţele reprezentanţilor SUA. De asemenea, comunicatul nu recunoaşte că adâncirea conflictului comercial dintre SUA şi China afectează creşterea economiei globale.

Steven Mnuchin, secretarul american al Trezoreriei, a afirmat sâmbătă că nu vede niciun impact al conflictului comercial asupra creşterii economiei SUA, iar administraţia de la Washington va lua măsuri pentru a-i proteja pe consumatori de taxele vamale mai ridicate.

Cu acelaşi prilej, Mnuchin a anunţat că preşedintele SUA, Donald Trump, se va întâlni cu omologul său chinez, Xi Jinping, la summitul G20 de la Osaka, care va avea loc în perioada 28-29 iunie.

G20, grupul ţărilor bogate şi al principalelor economii emergente, regrupează state care generează 85% din activitatea economică a lumii şi aproape două treimi din populaţia planetei. G20 reuneşte Africa de Sud, Arabia Saudită, Argentina, Australia, Brazilia, Canada, China, Coreea de Sud, Franţa, Germania, India, Indonezia, Italia, Japonia, Marea Britanie, Mexic, Rusia, SUA, Turcia şi statele Uniunii Europene (UE). 

Articole recente

SUA: Rezerva Federală menţine nemodificată dobânda,sfidând solicitările preşedintelui Donald Trump de relaxare a politicii monetare

Rezerva Federală a SUA (Fed) a menţinut dobânda de referinţă la un interval cuprins între…

o oră ago

Ionuţ Aurică – numit vicepreşedinte al Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală

Ionuţ Aurică a fost numit în funcţia de vicepreşedinte al Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală,…

o oră ago

Poate exista prosperitate fără educație financiară? Cum eliminăm inegalitățile economice printr-o abordare sistemică  (analiză ISF)

Valentin Ionescu (foto stânga), Președintele Institutului de Studii Financiare (ISF) și Ieronim Ștefan (dreapta), coordonatorul…

3 ore ago

Foto și video de la erupția vulcanului Klyuchevskoy

 Serviciul Geofizic al Academiei Ruse de Științe a publicat pe canalul său de Telegram foto…

3 ore ago

Robert Cosmin Pană, numit Director General Adjunct al SAI Muntenia Invest, pentru un mandat de patru ani

Robert Cosmin Până a fost  numit Director General Adjunct al SAI Muntenia Invest, pentru un…

3 ore ago

Emiratele Arabe Unite construiesc o conductă care va transporta apă desalinizată către sudul Fâşiei Gaza

Emiratele Arabe Unite (EAU) vor începe, cu acordul Israelului, construcţia unei conducte importante ce va…

5 ore ago

This website uses cookies.

Read More