International

G7 cere sancţiuni mai severe împotriva Coreei de Nord

Ţările din G7 au denunţat duminică lansarea “iresponsabilă” de către Coreea de Nord a unei noi rachete balistice intercontinentale, îndemnând Consiliul de Securitate al Naţiunilor Unite să ia măsuri suplimentare “semnificative” pentru a pune capăt testelor nord-coreene, transmite AFP, potrivit Agerpres.

Miniştrii de externe ai Grupului celor Şapte au declarat că tirurile repetate de rachete ale Coreei de Nord “destabilizează şi mai mult regiunea, în pofida apelurilor din partea comunităţii internaţionale la pace şi stabilitate”.

Racheta testată de Phenian vineri pare a fi tipul său cel mai recent de ICBM, cu o rază potenţială ce i-ar permite să lovească continentul american.

Declaraţia G7 îndeamnă la “un răspuns unit şi robust din partea comunităţii internaţionale, inclusiv necesitatea pentru Consiliul de Securitate al ONU de a lua măsuri suplimentare semnificative”.

G7 include Canada, Franţa, Germania, Italia, Japonia, Marea Britanie şi Statele Unite.

Un reprezentant al Uniunii Europene s-a alăturat declaraţiei.

De la începutul lui noiembrie, Coreea de Nord a testat un număr record de rachete, printre care o rachetă balistică care a căzut vineri în zona economică exclusivă a Japoniei, la vest de insula Hokkaido.

Agenţia de stat nord-coreeană KCNA a informat că este o rachetă balistică intercontinentală (ICBM) de tip Hwasong-17, supranumită “rachetă monstru” de experţii militari.

Consiliul de Securitate al ONU a adoptat mai mult de zece de rezoluţii care impun sancţiuni Coreei de Nord pentru activitatea sa nucleară şi tiruri de rachete din 2006.

Declaraţia G7 a reiterat exigenţele ca programul nuclear al Coreei de Nord să fie demontat într-o manieră verificabilă, adăugând că ţara comunistă “nu va avea niciodată statutul de stat nuclear”.

Articole recente

Rusia graţiază 5.000 de foşti infractori după ce au luptat în Ucraina

Peste 5.000 de foşti infractori au fost graţiaţi după ce şi-au încheiat contractele în baza…

20 de minute ago

Irakul a oprit exportul de petrol prin conducta Kirkuk-Ceyhan după ce a câştigat un arbitraj împotriva Turciei

Irakul a oprit sâmbătă exportul de petrol din regiunea semiautonomă Kurdistan şi câmpurile petrolifere din…

26 de minute ago

Ciolacu: Agenţia de rating Fitch a îmbunătăţit perspectiva de ţară a României; după 3 ani, am reuşit să stabilizăm lucrurile

Agenţia de rating Fitch a îmbunătăţit perspectiva de ţară a României şi a reconfirmat ratingul,…

o oră ago

Dmitri Medvedev cere o interdicţie asupra obţinerii de câştiguri în Rusia de către ‘agenţii străini’

Fostul preşedinte rus Dmitri Medvedev a susţinut sâmbătă că parlamentul de la Moscova ar trebui…

o oră ago

Putin şi Erdogan au discutat telefonic despre acordul privind exportul cerealelor, relaţiile turco-siriene (Kremlin)

Preşedintele rus Vladimir Putin a purtat o convorbire telefonică cu omologul său turc Recep Tayyip…

o oră ago

Acord între Germania şi Comisia Europeană privind motoarele cu combustie

Guvernul german a ajuns la un acord cu Comisia Europeană în disputa cu privire la…

3 ore ago