Energie

G7: Miniştrii de Finanţe sunt de acord cu o plafonare a preţurilor produselor petroliere şi a ţiţeiului provenit din Rusia

Miniştrii de Finanţe din G7 (principalele ţări industrializate din lume) intenţionează să implementeze o plafonare a preţurilor produselor petroliere şi a ţiţeiului provenit din Rusia, au confirmat oficialii vineri, într-o declaraţie comună, transmite Reuters, potrivit Agerpres.

Plafonul iniţial al preţurilor se va baza pe o serie de elemente tehnice iar nivelul preţurilor va fi revizuit dacă va fi necesar, au precizat miniştrii de Finanţe din G7.

“Avem va obiectiv alinierea implementării cu calendarul măsurilor din cadrul celui de-al şaselea pachet de sancţiuni al UE”, au adăugat oficialii.

Potrivit agenţiei EFE, miniştrii Finanţelor din G7 au reiterat vineri propunerea de obţine sprijinul necesar pentru a impune un plafon pentru preţul petrolului rusesc.

“Căutăm o coaliţie amplă pentru a maximiza eficienţa”, se arată în documentul ce a fost publicat pe pagina web a Ministerului de Finanţe din Germania, ţară care deţine în prezent preşedinţia grupului celor şapte ţări cele mai industrializate.

În acest fel, se urmăreşte “reducerea veniturilor Rusiei din vânzarea de petrol”, ce reprezintă o importantă sursă de finanţare a războiului dus în Ucraina şi, totodată, oprirea creşterii preţurilor mondiale ale energiei.

Articole recente

Oficialii americani și chinezi poartă discuții în Spania cu privire la problemele comerciale și termenul limită pentru TikTok

Oficialii americani și chinezi au început duminică la Madrid discuțiile privind relațiile comerciale tensionate, termenul…

4 ore ago

Rusia își demonstrează puterea militară cu rachete hipersonice și bombardiere în timpul exercițiilor militare – Reuters

Rusia a declarat duminică că a lansat o rachetă de croazieră hipersonică Zircon (Tsirkon) către…

4 ore ago

MAE: Ambasadorul Federaţiei Ruse, convovocat în legătură cu încălcarea spaţiului aerian al României

Din dispoziţia ministrului afacerilor externe, ambasadorul Federaţiei Ruse la Bucureşti a fost convocat, sâmbătă, la…

4 ore ago

Partidul de extremă dreapta AfD se preconizează că va înregistra câștiguri la  alegerile din Renania de Nord-Westfalia

Alegerile din cel mai populat land german reprezintă primul test important la urne pentru Friedrich…

8 ore ago

Elon Musk a cerut dizolvarea parlamentului şi schimbarea guvernului britanic într-un mesaj video transmis la mitingul extremei dreapta de la Londra

Miliardarul Elon Musk a cerut „dizolvarea parlamentului” şi „schimbarea guvernului” în Marea Britanie adresându-se sâmbătă…

8 ore ago

This website uses cookies.

Read More