Practic, dacă ideea asta se materializează în OG, va însemna că toate companiile înregistrate în România vor datora un impozit pe profit de minim 0,48% din veniturile totale (minus veniturile neimpozabile, veniturile aferente stocurilor, producției în curs, subvenții) + 16% din cheltuielile de consultanță/management/redevențe înregistrate cu afiliați sau cu companii aflate în jurisdicții cu care nu avem acord de schimb de informații (Sch).
Vor fi afectate toate companiile care înregistrează o marja de profit mai mică de 3% din venituri.
Pentru companiile care înregistrează pierderi, AFIP = 16% din Sch, deci plătesc 16% impozit pe cheltuielile de management.
Cool!
Am căutat să văd și ce înseamnă “ajustor”, că nu știam termenul. Dex Online ne spune că ajustor este un muncitor calificat care efectuează ajustări.
Muncitor calificat???
Haideți să vedem:
– avem reguli privind prețurile de transfer. Sunt situații în care aplicând aceste reguli marja de profit nu poate depăși 1-2%. Găsim situația asta în special în industria producătoare, în cazul așa numitelor “manufacturing units” (automotive, de exemplu). Ce facem cu companiile acestea, le supraimpozitam? De ce, când în unele cazuri există chiar și APĂ (acord de preț în avans) în care ANAF confirmă marje mult mai mici de 3%? Punem la coș legislația de TP?
– ce facem cu mult doritele investiții noi în producție? Le spunem potențialilor investitori că vor fi supraimpozitati încă de la început? E că și cum le-am spune să se ducă la alții…
– includem cheltuielile de consultanță cu afiliații, inclusiv din România în baza de calcul al AFIP. Adică nu dublă, ci triplă impozitare? De ce facem asta? Să fi uitat oare autorii că avem reguli extrem de severe în ceea ce privește înregistrarea acestor cheltuieli? Că și aici se aplică regulile privind prețurile de transfer? Că, în plus, mai avem și art 11 care permite ANAF să retrateze orice???
De unde oare atâta ura împotriva companiilor mari?
Nu știu ce anume îl mâna în lupta pe ajustorul nostru, dar nu pare a fi tocmai calificat…”