Update articol:

Gabriel Dumitraşcu şi Victor Cionga: Gazele din Marea Neagră să fie folosite pentru reindustrializarea României (video)

Gazele din Marea Neagră ar putea fi folosite pentru reindustrizarea României, ar trebui să dezvoltăm industrii care să aducă plus valoare, fiind bine cunoscut că, de exemplu, petrochimia îţi oferă profituri de 7-8 ori mai mult decât valoarea materiei prime, sunt de părere Gabriel Dumitraşcu şi Victor Cionga, două personalităţi din lumea energiei şi a pieţei de capital care au avut amabilitatea să ne ofere un interviu în care să ne spună opiniile domniilor lor cu privire la cel mai fierbinte subiect economic din acest an – gazele din Marea Neagră.

Victor Cionga spune că ar trebui să regândim conceptul de reindustrializare în termenii unor tehnologii noi şi a unor produse noi, iar Gabriel Dumitraşcu este de părere că aceasta ar fi o şansă pentru ţara noastră să nu fie doar o conductă prin care un gaz ieftin va curge mai departe, spre pieţele cu cerere mare şi cu ofertă de preţ mai ridicată.
Pentru revigorarea industriei petrochimice, Victor Cionga propune crearea unei firme în care acţionari să fie Romgaz, Transgaz, Electrica, firme care să aibă interesul ca asemenea combinate chimice să se dezvolte: “Aceste companii au banii şi pot să angajeze consultanţi reputabili internaţionali, care au dovedit că ştiu să pună la punct studii de fezabilitate şi să conducă proiecte, astfel încât să vedem unde şi cam ce ar trebui să facă un combinat nou sau cum ai putea să le modernizezi pe cele vechi”.
Gabriel Dumitraşcu ne-a prezentat şi propriile calcule cu privire la posibilele câştiguri ale statului din aceste exploatări (minut 25). Potrivit domniei sale, statul român poate să obţină, optim, în jur de 48-50% din valoarea gazelor: “Cred că ar fi o structură echitabilă, pentru că ar stimula atât statul român, cât şi operatorii să dezvolte aceste câmpuri offshore, oferindu-le un randament la capitalul investit mai mare decât o marjă medie în momentul de faţă”. Gabriel Dumitraşcu lansează şi ideea ca statul să primească redevenţa în gaz şi oferă soluţii pentru utilizarea acestuia în ţară.
Vă invităm să îi urmăriţi în materialul video ataşat şi, mai jos, vă prezentăm principalele declaraţii:

Gabriel Dumitraşcu:

• “Aş vrea să sparg mitul legat de bogăţiile României, chiar dacă asta nu te face popular. Proiectul de Strategie Energetică aflat în dezbatere face o dezvăluire extrem de importantă: România, comparativ cu alte ţări sărace, este bogată în resurse energetice, dar, comparativ cu necesităţile ei, este o ţară care depinde şi acum de importuri, aproape 38% din resursele energetice primare. România, în raport cu marii jucători mondiali, este o ţară care are resurse, dar nu suficient cât să influenţeze jocurile nici măcar regionale, darămite pe cele globale.
În susţinerea celor de mai sus, aş vrea să comparăm potenţialul de gaze naturale şi rezervele certe şi probabile de gaze naturale ale ţării noastre cu ceea ce există în proximitatea noastră. De exemplu, compania Gazprom din Rusia va exploata, doar anul acesta, 480 de miliarde metri cubi gaze. România are rezerve dovedite, certe, la Romgaz şi OMV Petrom, de vreo 160 miliarde de metri cubi şi, dacă mai adiţionăm cele 200 miliarde de metri cubi din Marea Neagră, vom ajunge la un total de 360 miliarde metri cubi. Şi STOP.
Dacă vom compara rezervele totale ale României cu producţia Gazprom doar pentru acest an ne vom da seama unde se poziţionează ţara noastră. Mai pot adăuga că Rusia şi-a propus ca, pentru următorii ani, să crească producţia la peste 550 miliarde metri cubi şi că doar Gazprom exportă în UE şi în Turcia mai mult de 180 miliarde de metri cubi pe an. Aş mai putea aminti şi rezerva de la zăcământul Shah Deniz care este imensă, incomparabil cu ce avem noi în Marea Neagră, dar şi rezervele din Marea Mediterană (sudul Greciei, zona Israel, Cipru) care depăşesc de vreo 7-8 ori ce am găsit noi în Marea Neagră.
Procesând toate aceste informaţii, cred că ne facem o impresie corectă de la care putem să dezvoltăm ce e mai bine pentru România”.

• ”Disting trei opţiuni posibile cu privire la gazele din Marea Neagră, care decurg din modul cum va fi Legea Offshore adoptată:

1. Ori nu se va întâmpla nimic cu rezervele din Marea Neagră, în condiţiile în care cel puţin unul dintre actorii implicaţi – statul român sau operatorii din perimetrele offshore – va fi nemulţumit. Statul român poate fi nemulţumit vizavi de permeabilitatea la prevederile de fiscalitate. Operatorii ar putea fi dezamăgiţi de nivelul crescut de taxare, când îl vor compara cu ratele de rentabilitate pe care capitalul investit îl poate aduce fie în pieţele financiare, fie în alte perimetre energetice şi vor renunţa să exploateze momentan, în condiţiile în care licenţa de exploatare se întinde pe mai mulţi ani şi pot să mai aştepte.

2. Există şi varianta în care vom trece la exploatarea gazelor din Marea Neagră, dar regimul fiscal va fi atât de redus, încât România nu va deveni decât o conductă prin care un gaz ieftin va curge mai departe, spre pieţele cu cerere mare şi cu ofertă de preţ mai ridicată.

3. Există şi a treia variantă, în care interesele părţilor sunt echilibrate, statul român ştie bine ce are de făcut cu gazele şi maximizează bunăstarea pe care aceste gaze o vor aduce românilor”.

Victor Cionga:

• “Nu trebuie să minimizăm, dar nici să exagerăm valoarea zăcămintelor din Marea Neagră. Există dezvoltări care vor schimba echilibrul în regiune. Din punctul meu de vedere este vorba, în special, de rezervele din Marea Mediterană.
De asemenea, trebuie să ne gândim şi la impactul tehnologic în viitor, pentru că în acest subiect discutăm pe termene de decenii.
Dacă, de exemplu, se va obţine energie prin fuziune controlată, atunci foarte multe din centralele pe gaz vor deveni nerentabile. Gazul ar putea fi folosit pentru o valoare adăugată mai mare decât aceea de a produce electricitate şi anume în industria petrochimică, de medicamente“.

• “În România, după anul 1960, s-au construit, în afară de rafinăriile pe care le ştim, câteva combinate de îngrăşăminte care foloseau gazul metan – e drept la tehnologia anilor 1970 -, dar şi combinate petrochimice. Aceste investiţii au fost făcute cu mari sacrificii politice la acea vreme, dar au însemnat un mare pas înainte pentru industrializarea României. Cred că ar trebui să regândim conceptul de reindustrializare în termenii unor tehnologii noi şi a unor produse noi.
Ungaria, de exemplu, are deja două combinate petrochimice, la BorsodChem şi TVK. Acum îl construieşte pe al treilea, care va produce polioli, printr-o investiţie de 1,2 miliarde euro într-un complex chimic în Tiszaújváros. Acesta va funcţiona, probabil, cu petrol şi gaze“.

• “Poţi să faci mai mult decât să fii o simplă conductă şi să încerci să te dezvolţi, încercând să atragi în zona noastră investitori sau să oferi posibilitatea firmelor româneşti să dezvolte astfel de combinate. Trebuie, însă, să ţinem cont că este vorba de mulţi bani.
Nu cred că, în România, există astăzi capacitatea inginerească şi de management de a conduce un asemenea proiect. Chiar şi ungurii au semnat contracte de inginerie, achiziţie şi construcţie (EPC) cu Thyssenkrupp Industrial Solutions pentru implementarea întregului complex de polieteri polioli. Dar nu văd de ce Thyssenkrupp nu ar face un proiect similar mai la est, mai aproape de sursa de gaze. Pentru că, cu cât eşti mai aproape de sursa de gaz, costurile tale scad. Mai mult, datorită poziţiei României – apropierea de Dunăre şi apartenenţa la UE – există posibilitatea să construieşti combinate de acest gen în colaborare cu producători mari de gaz, prin swap de gaze“.

Gabriel Dumitraşcu:

• “Comisia Europeană a dat termen ca, în 2050, economia europeană să fie total decarbonizată, asta înseamnă emisii zero. De azi şi până în 2050 există o fereastră de oportunitate în care gazul natural va trebui să asigure tranziţia, cel puţin pe zona energetică, de la producţia de energie pe bază de cărbune sau preponderent pe cărbune – cu emisii ridicate de carbon, trecând printr-o perioadă în care gazul va fi la putere şi va face echilibarea sistemelor naţionale – ceea ce înseamnă emisii mult mai reduse de carbon -, ajungând spre acest orizont 2050 cu emisii zero. Mai mult, în ultimul an, valoarea certificatelor de CO2 s-a triplat, ceea ce înseamnă o scumpire a energiei electrice produsă în centralele clasice, pe cărbune. Mai departe, asta duce la o atenuare a competitivităţii centralelor pe cărbune, care vor ieşi din piaţă şi se vor închide”.

• ”Pentru gazele din Marea Neagră, ar trebuie existe două obiective:
1. cetăţeanul român, consumator de gaze naturale, să beneficieze implicit de aceste perimetre offshore;
2. statul român să-şi maximizeze prin creativitate şi inteligenţă posibilitatea de a agrega şi de a crea sinergii, astfel încât metrul cub de gaz să nu se transforme automat doar  în energie electrică”.

* ”Ar trebui să agregăm şi să dezvoltăm industrii care să aducă plus valoare, fiind bine cunoscut că petrochimia îţi dă profitabilitate de 7-8 ori mai mult decît valoarea materiei prime pe care o introduci; la fel şi industria farmaceutică. Chiar şi industria de fertilizatori, în condiţiile în care balanţa noastră comercială avea, anul trecut, un deficit de 2,6 miliarde din importul de produse petrochimice şi fertilizatori. Nu este posibil să imporţi mase plastice sub orice formă, de vreo 2 miliarde, când tu ai aproape tot ce-ţi trebuie în România: materie primă – petrol si gaze, ai trei combinate, din care unul sau două încă mai funcţionează, dar ai 8 fabrici de fertilizatori care sunt închise. Mai funcţionează doar Azomureş”.

Victor Cionga:

• „Este foarte important ca, atunci când te angajezi la asemenea investiţie să o faci pe baza unor studii bine gândite şi care să nu fie scoase din joben. Deciziile de acest gen costă şi îţi pot aduce beneficii de termen lung, dar pot să creeze şi probleme. Trebuie să înţelegi care este tendinţa mondială, spre ce te orientezi, astfel încât combinatul sau secţiile pe care le dezvolţi într-un combinat existent să fie cele mai potrivite pentru viitor”.

• „Germania şi Japonia sunt printre cele mai avansate ţări în petrochimie, în condiţiile în care nici una dintre aceste ţări nu are rezerve de gaze”.

• ”Ar trebui aduse cele mai bune firme de inginerie din lume, să le dai o temă clară şi să plăteşti un studiu care sunt convins că va face posibilă luarea de decizii într-un mod mult mai potrivit. Sunt ţări care vor să aibă acces la piaţa europeană şi cred că ar fi interesate să investească”.

Gabriel Dumitraşcu:

• „Am făcut câteva calcule ca să ne dăm seama unde ne aflăm şi ce e de făcut. Aceste calcule au fost modelate după datele luate din rapoartele McKenzie şi Deloitte. Am plecat de la preţul anunţat de Gazprom pentru anul 2018, respectiv 230 de dolari pe milionul de metri cubi. Ştim că avem 170-200 de miliarde de metri cubi gaze în Marea Neagră, cu durata economică de exploatare de vreo 20 de ani. Valoarea zăcământului din zona Mării Negre, la nivelul de preț actualizat, este de 52 miliarde de dolari. De aici, am extras ce înseamnă venit suplimentar la vânzare, estimat la 25 miliarde de dolari.
Valoarea investiţiilor operatorilor este apreciată la 22 miliarde de dolari.
Făcând o diferenţă, rezultă un profit de 30 miliarde de dolari. Statul aplică o redevenţă de 13%, ceea ce înseamnă 6,7 miliarde de dolari. Mai avem şi un impozit pe profit care se situează undeva la 3,9 miliarde de dolari. Acestea sunt veniturile directe, garantate, ale statului, în jur de 11 miliarde de dolari.
Teoretic, companiile ar trebui să câştige în jur de 20 de miliarde de dolari – partea lor de profit. Dar din această sumă trebuie să scădem impozitarea progresivă.
În concluzie, statul român poate să obţină optim, în jur de 48-50% din valoarea gazelor. Cred că ar fi o structură echitabilă, pentru că ar stimula atât statul român, cât şi operatorii să dezvolte aceste câmpuri offshore, oferindu-le un randament la capitalul investit mai mare decât o marjă medie în momentul de faţă”.

• „Ar fi bine ca redevenţa de 13%, adică aproape 7 miliarde de dolari, să o luăm în bani sau în gaz? Chiar are statul român atât de mare nevoie de bani? Sau e mai bine să o preluăm sub formă de gaze, să intrăm cu această cantitate pe piaţa noastră de gaze care, în momentul de faţă, este dominată de OMV Petrom şi Romgaz? Nu există o competiţie reală care să influenţeze în scădere preţul.
Eu propun ca statul să vină cu această redevenţă sub formă de gaze. 13% ar însemna 1,1 miliarde de metri cubi de gaze pe an”.

• “Dacă te uiţi la balanţa de consum gaze a României, vei constata că OMV Petrom şi Romgaz produc, împreună, în jur de 10,2 miliarde de mc pe an. Consumul ţării este de 11,5 miliarde mc pe an. Lipseşte circa 1 miliard de mc pe care îl importăm din Rusia, de regulă, sau cu provenienţă Rusia. Aceşti 1,1 miliarde mc, cu toate că reprezintă 10% din consumul naţional, îţi ridică preţul cu vreo 20%, pentru că niciun producător nu-şi va vinde marfa la preţul de jos, când preţul marginal la care se închide cererea cu oferta este ridicat. Toți ridică preţul la nivelul maxim posibil, maximizându-şi profiturile. Apărând al treilea concurent pe piaţa de gaze – statul român, cu 1 miliard de mc, România poate declara că îşi asigură integral necesarul de consum din piaţă. Mai mult, potrivit modificărilor la Legea Energiei, 50% din gaze trebuie comercializate pe pieţele centralizate din România, adică BRM şi OPCOM. Nu le poţi vinde pe contracte bilaterale, pe înţelegeri cu alţi parteneri.
Dacă facem cum am zis, dintr-o dată, ai 4 actori mari care vor veni la Bursa de la Bucureşti, pentru că diferenţa între ceea ce se exploatează anual şi redevenţă ar însemna 3,5-5 miliarde mc. Ce facem cu aceste gaze? Ştiu că România face legătura de transport gaze cu Moldova, la Ungheni. Consumul Moldovei este 1,5 miliarde mc pe an, deci avem o nouă piaţă. Am mai avea totuşi un excedent, care poate să fie atractiv pentru alţi operatori din regiune”.

• „Mă feresc să spun că vom crea un hub la Bucureşti pentru că un hub energetic implică mai multe planuri pe care trebuie să le dezvoltăm. Nu este suficient să ai marfă fizică. Trebuie să ai o infrastructură de decontare financiar- bancară şi trebuie să ai o platformă informatică extrem de performantă”.

Victor Cionga:

• „Miliardul (1,1 miliarde mc de gaze anual) despre care spune domnul Dumitraşcu că l-am putea obţine din redevenţe ar putea să fie foarte important, în condiţiile în care producţia onshore ar putea să scadă”.

• “Este foarte important ca aceste combinate petrochimice să se dezvolte în România. Mi se pare că este secundar dacă sunt toate ale statului român, ale unor firme româneşti sau străine sau “joint ventures”. O variantă posibilă de explorat este să se discute cu țările din Asia care au zăcăminte de gaz, dar care țări nu au ieșire directă la mare și care ar putea fi interesate să fie acționari într-un combinat petrochimic modern într-o țară UE. Am putea gândi să plasăm unul în zona Canalului Dunăre – Marea Neagră. Pentru că ele vor acţiona aici, vor da de muncă românilor, vor plăti impozite şi, în acelaşi timp, vor crea atractivitatea pentru nişte industrii care se duc în aval”.

Gabriel Dumitraşcu:

• „Va fi un declin previzibil al producţiei onshore care poate fi compensat prin noile descoperiri. Anul trecut, după un program de explorare de vreo patru ani, s-a descoperit lângă Buzău, la Caragele, un nou zăcământ de vreo 30 miliarde de metri cubi. Am curajul să anticipez că, pe măsură ce vom face explorări la adânci mai mari decât cele uzuale în momentul de faţă, vom avea nişte suprize plăcute şi multe. Acelaşi lucru pot să-l spun şi despre câmpurile de petrol. Sub orizontul de 3000 de metri, cred că vom avea iarăşi surprize semnificative”.

Victor Cionga:

• „În mod pragmatic, decidenţii politici şi economici ar trebui să se concentreze cum am putea revigora industria petrochimică. O variantă este să creezi o firmă în care acţionari să fie Romgaz, Transgaz, Electrica, firme care vor avea interesul ca asemenea combinate chimice să se dezvolte din motive evidente: Romgaz poate să vândă gaz, Transgaz să-l transporte, iar Electrica să se ocupe de partea de distribuţie și furnizare de energie electrică. Aceste firme au banii şi pot să angajeze consultanţi reputabili internaţionali, care au dovedit că ştiu să pună la punct studii de fezabilitate şi să conducă proiecte, astfel încât să vedem unde şi cam ce ar trebui să facă un combinat nou sau cum ai putea să le modernizezi pe cele vechi. Acea societate trebuie să facă şi parteneriatele necesare. Te asociezi cu un producător care nu e prezent pe piaţa din Europa şi care are nevoie să intre pe piaţa europeană. Şi direcţionezi modernizarea în sensul nevoilor pieţei regionale şi mondiale”.

Gabriel Dumitraşcu:

• „Statul român ar putea crea o societate specială, un SPV, care să facă trading de gaze, şi această societate, în baza unei redevenţe stabile timp de 20 de ani, ar merge la bancă, ar sconta şi ar lua un cash cu care ar putea amorsa partea de proiectare, contractare şi punere în operă a câtorva elemente de industrie prelucrătoare. O altă soluţie ar fi ca societatea de trading să se listeze sau să pună pe BVB un pachet de obligaţiuni cu care finanţează proiectele sau am putea face un mix între cele două variante”.

• „Se discută de vreun an şi jumătate de celebrul fond de investiţii, iar ce s-a făcut în acest timp a fost compromiterea ideii de fond suveran. De ce nu folosim resursa dată de redevenţă pentru a capitaliza un fond suveran adevărat de investiţii?”