Update articol:
FORUMUL PIEȚEI DE CAPITAL – 30 de ani de la redeschiderea Bursei de Valori București, 17 septembrie 2025

Gabriel ȚECHERĂ: Grupul TTS este bine poziționat cu noua echipă – Ana Bobircă, președinte, și Ion Stanciu, director general –  ca să abordeze perioada următoare către creștere

Grupul TTS este bine poziționat cu noua echipă – Ana Bobircă, președinte, și Ion Stanciu, director general –  ca să abordeze perioada următoare către creștere, a declarat Gabriel ȚECHERĂ, Director Guvernanță Corporativă și Relații cu Investitorii TTS, la Forumul Pieței de Capital, organizat de Financial Intelligence. 

Domnia sa a explicat: “Utimele 12 luni au fost extrem de dificile pentru TTS, pentru că s-au suprapus două evoluții. Am trecut prin ceea ce se numește retragerea fondatorilor și, în același timp, am trecut printr-o regândire și reașezare a grupului pentru a face față condițiilor extrem de dificile de piață.

Retragerea fondatorilor este un moment dificil pentru orice companie, pentru orice grup și evident că a fost și pentru noi. În 2025, domnul Mircea Mihăilescu, unul din marii oameni de afaceri ai acestei țări, s-a retras din activitate, după o carieră de excepție în fruntea companiei pe care a fondat-o cu viziune și curaj. Așa că am trecut printr-o perioadă de aproximativ 6 luni, în care, într-o primă fază, a venit o conducere nouă executivă la nivelul TTS, cu un nou director general, cu o echipă de directori executivi mărită. În august, am finalizat acest proces, când s-a schimbat Consiliul de Administrație și în premieră cred, pe bursă, cel puțin, avem un președinte nu numai independent – posibil să mai fie președinți aleși dintre administratorii independenți -, dar avem un președinte care nu vine din familia transportului fluvial, a operării portuare, ci din exterior. Dar vine cu o mare experiență și know-how legat de guvernanță.

În acest momentul, din punctul acesta de vedere, lucrurile sunt finalizate. Noua echipă a preluat activitate, lucrăm la o revizuire a întregii infrastructuri a grupului. Cred că suntem bine poziționați cu noua echipă – Ana Bobircă, președinte, și Ion Stanciu, director general –  să abordăm perioada următoare către creștere. Ana Bobircă a fost cu noi din 2021 și în acest moment a fost punctul în care, o dată cu noua echipă, a ajuns în poziția de președinte”.

Întrebat cu vede evoluția în perioada următoare, în contextul războiului din Ucraina,  Gabriel ȚECHERĂ a spus: “Noi vedem 2025 ca pe un an de tranziție din punctul de vedere al grupului pentru că, pe lângă schimbarea conducerii și modificări la nivelul managementului, am trecut prin una din cele mai dificile perioade în piață, atât pe transport, cât și în operare portuară. În acest context,  am făcut un mare efort de a regândi toată baza noastră de cheltuieli, toată baza de costuri, astfel încât să ne aliniem la nivelul pe care îl poate suporta piața. A fost un efort de nouă luni în care cheltuielile s-au redus cu 22% pe transport fluvial, 25% pe operare portuară și am reușit să avem un trimestru al doilea cel mai bun în ultimele 12 luni. Deși piața a continuat să meargă în jos, noi aproape am ieșit din pierdere, am marcat o pierdere în primul trimestru, iar în trimestrul al doilea pierderea practic a fost nesemnificativă. Aprilie a fost o lună dezastruoasă în care portul efectiv a fost oprit, a venit foarte puțină marfă, probabil că Liberation Day tariffs (tarifele pentru Ziua Eliberării sunt un pachet larg de taxe de import anunțate de președintele SUA, Donald Trump, pe 2 aprilie 2025) a avut un efect, toată lumea a stat să vadă ce se întâmplă cu tarifele americane, încotro se îndreaptă. Dacă nu ar fi fost acest aprilie, probabil că ieșeam pe plus.

În acest moment suntem într-un punct în care estimăm un semestru doi mai bun decât semestrul unu și mai bun decât semestrul doi de anul trecut, care a fost primul în care n-a mai existat un gram de marfă ucraineană. În primul semestru din 2024  a mai fost ceva, dar s-a redus continuu, iar în semestrul al doilea nu a mai tranzitat nimic portul Constanța”.

Referitor la rezultatele TTS, Gabriel ȚECHERĂ a menționat: “Probabil că vom fi sub cifrele de anul trecut, nu vedem în momentul acesta o depășire a cifrelor de anul trecut, dar suntem foarte bine poziționați și sperăm să vedem o creștere în semestrul al doilea, pentru că ne-am ne-am optimizat baza de costuri și există o conducere nouă, deci sunt doi factori care împing către direcția aceasta. ,Dacă un pic dacă ne ajută și piața, probabil că vom arăta relativ bine la sfârșitul anului. În plus, la capitolul transparență nu am făcut niciodată rabat”.

Gabriel Țecheră și-a exprimat speranța pentru operaționalizarea cât mai curând a Contrapărții Centrale: “Înțeleg că mai avem de așteptat un an, noi deja suntem în mare suferință de lichiditate, ne-am luptat ani de zile cu asta. Am mizat pe Contrapartea Centrală, speram ca în 2025 proiectul să fie să fie pus pe picioare. Dar înțeleg că mai avem de așteptat un an, drept pentru care nu putem face decât să ne pregătim pentru acel moment”.

Grupul TTS a anunțat că, începând cu data de 21 august 2025, domnul Mircea Mihăilescu își încheie mandatul de Președinte al Consiliului de Administrație.
Ștafeta a fost preluată de dna Ana Bobircă, primul Președinte independent al Consiliului de Administrație al TTS de la înființare și până astăzi, în urma votului membrilor CA.

BVB | Știri BVB

UAMT S.A. (UAM) (22/09/2025)

Actualizari procedura de concordat preventiv

SOCIETATEA ENERGETICA ELECTRICA S.A. (EL) (22/09/2025)

Disponibilitate Raport S1 2025 (sit fin individuale)

S.N.G.N. ROMGAZ S.A. (SNG) (22/09/2025)

Parteneriat strategic pentru digitalizarea operatiunilor de productie

TRANSILVANIA INVESTMENTS ALLIANCE S.A. (TRANSI) (22/09/2025)

Notificare - rascumparare actiuni proprii 15.09.2025-19.09.2025

S.N.G.N. ROMGAZ S.A. (SNG) (22/09/2025)

Contract cf. art. 234 lit. i) Reg. ASF 5 din 2018