Comisia Europeană nu a făcut nimic pentru simplificarea raportării de sustenabilitate, a spus Gabriel ȚECHERĂ Director Guvernanță Corporativă și Relații cu Investitorii TTS (Transport Trade Services), la Romanian Sustainability Forum 2026, organizat de Financial Intelligence.
“Noi suntem la al doilea raport și am măsurat modificările cerințelor de raportare. Zero simplificări!”, a spue el: “Tocmai am trecut prin cele 1754 puncte de date, le-am bifat pe toate, cot la cot cu auditorul, un fișier cu 1.754 de linii. Trebuie să judeci, linie de linie, dacă ți se aplică sau nu, dacă e narativ, e numerar, e tabel, e semi-narativ, e material, nu e material. Tocmai am trecut prin asta și vă spun eu că n-a simplificat nimic! Comisia a făcut cel mai rău lucru cu putință! Din incapacitatea de a judeca și de a simplifica realmente, a ridicat pragurile, astfel încât companiile mici nu mai trebuie să facă raportul. Soluția aceasta este de nota 5 pentru că transmite mesajul greșit: devreme ce marea majoritate a companiilor nu mai sunt obligate să raporteze, sustenabilitatea devine în ochii lor un subiect neimportant.
Domnia sa a oferit și un exemplu: “Toate companiile din Europa, care raportează pe durabilitate, raportează și un subiect care se numește “sclavia”. Trebuie să raportăm situația noastră în raport cu sclavia. Trebuie să spunem dacă angajăm sclavi sau nu angajăm sclavi, este acel capitol cu munca forțată. Trebuie să raportăm dacă exploatăm copiii. Deci exploatăm sau nu? Ce facem și ce măsuri luăm și ce ținte avem să nu mai exploatăm copii?!! Este absurd! Era mai simplu să admitem că 99,5% din companiile stabilite în Europa probabil că au business în Europa. Probabil că 1% au și mine în Africa. Acolo au niște probleme legate de subiectele acestea. Dar când ai o companie din România care face business numai în România, ce sens mai are să mă întrebi de programul de lucru, când am o lege care îmi taie capul dacă țin angajații 12 ore la serviciu? Aceasta este, de fapt, problema! Trebuie să ai un dram de raționalitate. Se puteau reduce cerințele de raportare ținând cont de viața reală. Ei nu țin cont de realitate, este o imagine luată dintr-o carte, este o monstruozitate!
Ar fi putut pleca de la un set minimal care să se aplice tuturor, după care ar fi putut stabili industriile cu risc. Nimănui nu i-a trecut prin cap chestia asta, adică e așa o idee de premiul Nobel?! Sunt niște industrii cu risc pe sclavie și exploatare. Știm care sunt industriile care au risc pe poluare, cu un anumit tip de poluare.
Reacția violentă a mediului de afaceri este naturală. În fața acestei obligații, firmele nu fac decât să se gândească cum să minimizeze raportarea.
Dubla materialitate este esențială! Raportul nostru anual are aproximativ 200 de pagini. În prima sută de pagini, lămurim tot ceea ce înseamnă operațiuni financiare, guvernanță. A doua sută de pagini este legată de sustenabilitate. Din suta de pagini, jumătate este analiza de dublă materialitate. Practic, informația utilă se strânge într-un sfert, în rest este multă vorbă. Sunt și cifre, dar cine stă să citească, până le găsește, abandonează.
Standardul GRI, spre exemplu, a oferit un set general de cerințe, după care a luat industrie cu industrie. Pe fiecare industrie, a stabilit care sunt cerințele. O anumită industrie este cu risc și mă asigur eu, cel care fac standardele, că acopăr riscurile acelea.”
Absurditățile legate de raportul de sustenabilitate se sparg direct în piața de capital, pentru că sunt oameni, la nivelul european, care deja sunt foarte îngrijorați pentru că scade dorința de listare la bursă, a mai precizez Țecheră: “Vreau să mă listez la bursă, vreau să fiu o companie respectabilă, dar când mă uit la ce costuri am… mă întreb de ce să plătesc 50.000 de euro în plus anual cheltuieli? Care e rostul?
Legislația pieței de capital oricum este dificilă dar este bine făcută pentru că este naturală, vine dintr-o nevoie naturală. Oamenii nu pot cumpăra acțiuni, dacă nu au informație de calitate. Asta se asigură prin două mecanisme: transparență și guvernanță. Vă rog să mă credeți că mă uit la legislația pe sustenabilitate și eu nu văd nevoia naturală, de unde vine. Ea nu vine din piață, care să fi spus că nu se mai poate investi în companii… Atenție, legislația pe durabilitate este adresată investitorilor și bancherilor. Dacă vă uitați printre rânduri, trei sferturi din notele de subsol spun așa: această informație este necesară fondurilor de investiții care investesc în fabrici de împachetat fum. Nu vine dintr-o nevoie naturală pentru că, pe partea cealaltă, tot Comisia Europeană i-a obligat să raporteze aceste informații. Nu vine din piață, n-are nicio legătură cu piața. Și, din păcate, compromite ideea în sine cu totul, asta e mai grav. Compania care are cifra de afaceri 5 milioane de euro pe an vă dați seama ce reacție are când vede așa ceva. Au fost pierduți definitiv.
Credeți că noi mai avem răbdare vreo 10-12 ani să învețe Comisia pe pielea noastră? Nu era mai bine să învețe Comisia de la cei care știu? Și nu e numai GRI, mai sunt și alții cu experiență pe industrii, i-au dat pe toți la o parte. S-au considerat Alfa și Omega!”
Un alt aspect menționat de Gabriel Țecheră este fapul că multe elemente din raport nu se schimbă de la an la an: “Am făcut, anul trecut, primul raport de durabilitate. Cam cât credeți că aduce nou, ca procent, raportul de anul acesta ? Mai puțin de 5% este diferit față de anul trecut. De ce să raportez anual? Un raport financiar poate fi făcut zi de zi. Zi de zi, poți să ai noutăți pe un raport financiar. Pe acela îl faci obligatoriu trimestrial, semestrial, anual. Dar în sustenabilitate ce se schimbă? În emisiile de carbon, în afara faptului că restructurez firma și mă apuc de alt business, în principiu tot ce am făcut anul trecut fac și anul ăsta. Ritmul schimbărilor în zona asta este mult mai lent decât în afacere. Acolo poți să dai faliment în 6 luni dacă nu ești atent, atunci chiar ai ce raporta. Și atunci, n-ar fi fost mai logic să gândească Comisia Europeană un mecanism care să permită raportarea incrementală?
Mai nou trebuie să explic de ce solifluxiunea este relevantă, anul trecut nu am avut timp dar anul acesta trebuie să explic. Nu există nicio scutire, nu este ceva care să diferențieze business-urile. Acestea două lucruri se puteau face în cinci minute, într-o lună de zile erau aprobate dacă se gândeau focalizat care e scopul.”
Potrivit domniei sale, interesul investitorilor pentru acest raport este zero, interesul lor fiind pentru ratinguri de sustenabilitate: “Credeți că are cineva răbdarea să citească sutele de rapoarte, zecile de mii de pagini? Stau cu auditorul și ne amuzăm, pentru că noi vom fi singurii care știm ce am scris acolo.”
| Știri BVB