Energie

Gabriela Moroianu, jurnalistă specializată în energie, candidează pentru postul de preşedinte ANRE

Gabriela Moroianu, jurnalistă specializată în energie, candidează pentru postul de preşedinte ANRE.

Aceasta a declarat: “Potrivit legislației în vigoare, membrii Comitetului de Reglementare al ANRE trebuie să fie cetăţeni români, cu o bună reputaţie, cu studii superioare şi pregătire profesională în domeniul tehnic, economic sau juridic, având o vechime în muncă de minimum 10 ani, precum şi experienţă de minimum 5 ani în funcţii de conducere în instituţii publice centrale ori companii din domeniul energiei electrice, termice şi al gazelor naturale. Este, din punctul meu de vedere, restrictiv, pentru că, practic, la conducerea ANRE au acces numai persoane angajate politic. Nu este un secret că instituțiile publice sunt conduse de persoane numite politic, ceea ce, într-o anumită măsură, este normal: aceste persoane trebuie să pună în practică Programul de guvernare al partidului sau partidelor ce conduc țara la un moment dat.

Pe de altă parte, iar nu este un secret că, în companiile în care statul este acționar unic sau majoritar, conducerile sunt numite tot politic. Așa ne-am trezit cu agenți imobiliari, angajați de la Registrul Auto Român (RAR), de la salubritate sau specialist în ”Buddhism psihologie modernă şi stare de bine” deveniți membri ai conducerilor unor companii sau regii de stat! Îmi pare tare rău că adevărații specialiști în orice domeniu, pentru că nu sunt angajați politic, nu au acces la funcții de conducere!

M-am hotărât să candidez, din nou, la șefia ANRE tocmai pentru a demonstra că și în rândul ziariștilor sunt oameni cu adevărat specializați! În general, sunt foarte mulți ziariști care sunt adevărați specialiști în domeniile despre care scriu, fie el energetic, financiar, comunicații, transporturi etc. Chiar mult mai specializați decât cei promovați politic la conducerea unor instituții sau companii de stat! De aceea îi îndemn și pe ceilalți colegi ai mei să candideze! Chiar îmi doresc ”o ofensivă” a ziariștilor pentru ocuparea posturilor de conducere în orice domeniu, de la ASF, ANCOM, până la Consiliul Concurenței și ANRE! Poate, având ziariști de specialitate în conducerile autorităților naționale, lucrurile vor merge mai bine și la noi în țară!”

Gabriela Moroianu este Director General la publicaţia FOCUS ENERGETIC încă din 2003. În perioada 1996 – 2009, a fost redactor, şef departament la publicaţia ZIUA, iar între 1992 – 1996 la Evenimentul Zilei.

Este doctor în Ştiinţe economice, cu teza „Preţul petrolului şi influenţele asupra economiei”, la Institutul Naţional de Cercetări Economice „Costin C. Kiriţescu” al Academiei Române.

Birourile permanente reunite au decis ca până 13 aprilie să fie depuse candidaturile pentru aceste funcţii. Până pe 18 aprilie urmează să aibă loc în comisiile de specialitate selecţia şi audierea candidaţilor.

Decizia finală cu privire la aceste funcţii urmează să fie luată de plenul comun al Parlamentului care va avea loc pe 19 aprilie.

 

View Comments

Articole recente

Donald Trump va avea o întâlnire cu Keir Starmer în Scoţia, situaţia din Gaza şi relaţiile comerciale pe agendă

Preşedintele american Donald Trump se va întâlni luni cu premierul britanic Keir Starmer la staţiunea…

8 minute ago

Comerţ: Acordul UE-SUA aduce o stabilitate temporară, dar rămâne dezechilibrat, atenţionează Parisul

Acordul comercial încheiat de Statele Unite şi Uniunea Europeană, care prevede tarife vamale de 15%…

10 minute ago

Şeful Heineken salută acordul comercial dintre Statele Unite şi Uniunea Europeană

Producătorul olandez de bere Heineken a salutat luni acordul comercial dintre Statele Unite şi Uniunea…

14 minute ago

Beijingul, iritat de întâlnirea din India între preşedintele ceh şi Dalai Lama

China a exprimat ''opoziţia sa fermă'' faţă de întâlnirea din India dintre preşedintele ceh Petr…

26 de minute ago

Phenianul respinge ideea unui dialog inter-coreean

Phenianul nu are "niciun motiv" de a relua dialogul diplomatic cu Seulul, a declarat luni…

38 de minute ago

Google nu a avertizat 10 milioane de persoane despre cutremurul din Turcia (BBC)

Google a recunoscut că sistemul său de avertizare timpurie în caz de cutremur nu a…

2 ore ago

This website uses cookies.

Read More