Folosim cookie-uri pentru a analiza traficul și a îmbunătăți experiența ta.
RefuzApelul lansat instituțiilor de credit de către Banca de Investiții și Dezvoltare (BID) pentru „Garanția de portofoliu pentru IMM” s-a încheiat cu un nivel de cerere ridicat: expresiile de interes depuse au totalizat 15,6 miliarde lei, în condițiile în care bugetul BID disponibil pentru următorii trei ani este de 8,8 miliarde lei, potrivit unui comunicat.
Gradul de suprasubscriere a ajuns astfel la aproape 180%, confirmand nevoia puternică de finanțare în rândul IMM-urilor și încrederea instituțiilor de credit în noul instrument al BID.
Teodora Petre, Director Executiv Aria Comercial BID: „Rezultatele acestui apel confirmă cât de mare este nevoia de finanțare sustenabilă a IMM-urilor și cât de mult contează, atat pentru companii, cât și pentru intermediarii financiari, existența unui instrument dedicat precum Garanția de portofoliu. Suprasubscrierea arată nu doar încrederea instituțiilor financiare în BID, ci și dorinta de a multiplica resursele disponibile pentru antreprenori. Este un semnal puternic că piața așteaptă soluții rapide și flexibile.”
Ce este Garanția de portofoliu
Garanția de portofoliu pentru IMM este primul produs operaționalizat de BID și acoperă unul dintre pilonii strategici ai BID, acela de a extinde accesul la finantare pentru IMM-uri. Prin acest instrument, BID garantează până la 70% din valoarea finanțării unui IMM, respectiv până la 80% în cazul întreprinderilor deținute sau administrate de femei ori al înteprinderilor implicate în proiecte inovatoare și sustenabile.
Finanțarea se realizează prin intermediul instituțiilor financiare partenere (bănci și IFN-uri), iar garanția BID contribuie direct la reducerea costurilor de finanțare și la extinderea accesului IMM-urilor la credite noi destinate preponderant investițiilor și capitalului de lucru.
Rezultatele apelului
În perioada septembrie – octombrie 2025, BID va derula procesele de analiză și aprobare de limite de portofoliu (“due diligence”) pentru instituțiile financiare care au depus cereri de interes. Obiectivul BID este ca IMM-urile să aibă acces efectiv la garanții încă din această toamnă, astfel încât primele finanțări susținute de noul instrument să fie disponibile până la finalul anului.
Ministrul rus de externe Serghei Lavrov a avertizat miercuri că orice discuţie asupra garanţiilor de…
O fraudă de tip "investiţii rapide", în care este utilizată fraudulos imaginea preşedintelui României, circulă…
România trebuie să îşi schimbe atitudinea în atragerea de investiţii străine şi este nevoie de…
Apelul lansat instituțiilor de credit de către Banca de Investiții și Dezvoltare (BID) pentru „Garanția…
Vista Bank a lansat, în premieră naţională, plăţile instant RoPay Contactless între persoane fizice, un…
România are nevoie de măsuri pentru sprijinirea mediului de afaceri, deoarece creşterea economică se realizează…
This website uses cookies.
Read More