Categories: Fără categorie

Garda de Mediu: Senzorii de măsurare a calităţii aerului din Bucureşti au depăşit valorile acceptate, sâmbătă seară; Depăşirile înregistrate de senzori nu s-au confirmat

Comisarii Gărzii Naţionale de Mediu au iesit pe teren, sâmbătă seară, în condiţiile în care senzorii de măsurare a calităţii aerului din reţelele alternative au sesizat în Bucureşti şi împrejurimi depăşiri ale valorilor acceptate, se arată într-o postare pe pagina de Facebook a instituţiei. Depăşirile înregistrate de senzori nu s-au confirmat, a transmis Garda de Mediu, după verificări.

“În această seară (nn. sambata), pe fondul unei inversiuni termice şi a unui calm atmosferic, senzorii de măsurare a calităţii aerului din reţelele alternative au sesizat în Bucureşti şi împrejurimi depăşiri ale valorilor acceptate”, spun reprezentanţii Gărzii.

Conform acestora, comisarii echipelor de permanenţă ale Gărzii Naţionale de Mediu se deplasează la faţa locului pentru verificări imediat ce unul din aceşti senzori capătă culoare roşie,.

De asemenea, Agenţia Naţională pentru Protecţia Mediului a fost prezentă în teren cu autolaboratorul din dotare pentru măsurători suplimentare şi compararea datelor cu cele înregistrate de senzorii reţelelor paralele.

“Pe măsură ce echipele noastre obţin date din teren, vă vom ţine la curent”, au adăugat responsabilii instituţiei.

Ulterior, la ora 21:50, aceştia au postat: “Comisarii s-au deplasat în comuna Berceni, pe strada Tuberozelor şi în împrejurimi, pe strada Nicolae Labiş şi nu s-au identificat surse de poluare, uşor miros de la groapa de gunoi. Niciun foc. Deplasarea s-a făcut pe străzile dintre cei doi senzori, senzori ce nu au putut fi identificaţi pe stradă. Probabil sunt în curţile oamenilor”.

Într-o altă postare, de la ora 22:14, se arată că, până în acest moment, au mai înregistrat depăşiri ai parametrilor calităţii aerului senzori amplasaţi pe şoseaua Giurgiului, şoseaua Chitilei, strada Recrutului şi strada Fabulei, din sectorul 5.

“În toate aceste locuri echipele de comisari GNM s-au deplasat pentru verificări. În niciunul din aceste situaţii, depăşirile înregistrate de senzori nu s-au confirmat”, au mai precizat cei de la Garda de Mediu.

Articole recente

Oficialii americani și chinezi poartă discuții în Spania cu privire la problemele comerciale și termenul limită pentru TikTok

Oficialii americani și chinezi au început duminică la Madrid discuțiile privind relațiile comerciale tensionate, termenul…

6 ore ago

Rusia își demonstrează puterea militară cu rachete hipersonice și bombardiere în timpul exercițiilor militare – Reuters

Rusia a declarat duminică că a lansat o rachetă de croazieră hipersonică Zircon (Tsirkon) către…

7 ore ago

MAE: Ambasadorul Federaţiei Ruse, convovocat în legătură cu încălcarea spaţiului aerian al României

Din dispoziţia ministrului afacerilor externe, ambasadorul Federaţiei Ruse la Bucureşti a fost convocat, sâmbătă, la…

7 ore ago

Partidul de extremă dreapta AfD se preconizează că va înregistra câștiguri la  alegerile din Renania de Nord-Westfalia

Alegerile din cel mai populat land german reprezintă primul test important la urne pentru Friedrich…

11 ore ago

Elon Musk a cerut dizolvarea parlamentului şi schimbarea guvernului britanic într-un mesaj video transmis la mitingul extremei dreapta de la Londra

Miliardarul Elon Musk a cerut „dizolvarea parlamentului” şi „schimbarea guvernului” în Marea Britanie adresându-se sâmbătă…

11 ore ago

This website uses cookies.

Read More