International

Gaza: Parisul, Berlin şi Londra îndeamnă la “revenirea imedită” la o încetare a focului

Franţa, Germania şi Regatul Unit au cerut vineri “revenirea imediată la o încetare a focului” în Fâşia Gaza, declarându-se “revoltate” de bilanţul morţilor în rândul civililor de când Israelul a încălcat armistiţiul, notează AFP, potrivit Agerpres.

Într-un comunicat comun, miniştrii de externe Jean-Noël Barrot, Annalena Baerbock şi David Lammy au denunţat “un recul dramatic pentru oamenii din Gaza, ostatici, familiile lor şi întreaga regiune”.

“Suntem revoltaţi de numărul victimelor civile şi solicităm urgent revenirea imediată la o încetare a focului”, au afirmat ei în declaraţia publicată în engleză de Londra şi Berlin.

“Îndemnăm toate părţile să reia negocierile pentru ca încetarea focului să fie implementată în întregime şi să devină permanentă”, au adăugat ei.

Potrivit Apărării civile din Gaza, atacurile israeliene asupra teritoriului au făcut 520 de morţi de când Israelul a rupt armistiţiul marţi.

“Este clar că Hamas nu mai trebuie să conducă Gaza, nici să reprezinte o ameninţare pentru Israel. Totuşi, acest conflict nu poate fi rezolvat prin mijloace militare”, au subliniat miniştrii francez, german şi britanic.

“O nouă vărsare de sânge nu este în interesul nimănui”, au adăugat ei.

Miniştrii au cerut “tuturor celor care au influenţă asupra Hamas să folosească această influenţă pentru a se asigura că nu mai vor exista atacuri împotriva Israelului” şi au chemat Israelul “să respecte pe deplin dreptul internaţional şi să permită imediat livrarea de ajutoare”.

Operaţiunile aeriene şi terestre din Fâşia Gaza au spulberat calmul relativ care domnea de la intrarea în vigoare a încetării focului pe 19 ianuarie în teritoriul devastat de războiul declanşat în urmă cu mai bine de 17 luni de mişcarea islamistă palestiniană.

Articole recente

OMV Petrom anunță al doilea contract de servicii de Market Making pentru Emitent încheiat cu Raiffeisen Bank Internațional AG

În vederea susținerii lichidității acțiunilor sale listate, OMV Petrom a încheiat cu Raiffeisen Bank Internațional…

2 minute ago

Acordul cu Mercosur nu oferă garanţii serioase pentru fermierii din UE, afirmă Daniel Buda

România se opune formei actuale a Acordului de parteneriat UE-Mercosur deoarece din perspectivă agricolă nu…

31 de minute ago

Franța: Protestele „Blocați totul” amenință să blocheze transportul și alte servicii în întreaga țară

Franța se confruntă astăzi cu multe perturbări, întrucât protestele „Blocați totul”, organizate de o coaliție…

46 de minute ago

Drone neutralizate în spaţiul aerian al Poloniei/ Premierul Tusk: L-am informat pe Secretarul General al NATO cu privire la situația actuală

Preşedintele şi prim-ministrul Poloniei au fost notificaţi în legătură cu desfăşurarea unei operaţiuni de neutralizare…

2 ore ago

Directorul general Elcen, Claudiu Crețu, a fost plasat sub control judiciar de DNA și are interdicția de a-și exercita funcția – actualizare comunicat DNA

Actualizare: COMUNICAT DNA În cauza mediatizată prin comunicatul nr. 514/VIII/3 din 09 septembrie 2025, procurorii din…

3 ore ago

Australia va desfăşura o flotă de drone de atac subacvatice

Australia va desfăşura o flotă de drone de atac subacvatice de mari dimensiuni "Ghost Shark",…

3 ore ago

This website uses cookies.

Read More