International

Gaze: Algeria ameninţă să rupă contractul cu Spania

Ministerul algerian al Energiei a ameninţat miercuri că va rupe contractul de furnizare de gaze Spaniei dacă aceasta din urmă îl va direcţiona “spre o destinaţie terţă”, într-un context de tensiuni diplomatice cu Madridul şi Marocul privind Sahara Occidentală, notează AFP, potrivit Agerpres.

Gigantul algerian în domeniul hidrocarburilor Sonatrach a furnizat în 2021 mai mult de 40% din gazul natural importat de Spania, din care cea mai mare parte ajunge prin gazoductul submarin Medgaz, cu o capacitate de 10 miliarde de metri cubi pe an.

O altă parte a gazului algerian a ajuns până în octombrie în Spania prin Gazoductul Maghreb Europe (GME) care trecea prin Maroc. Dar Algerul l-a închis după întreruperea în august a relaţiilor sale diplomatice cu Rabatul, privând astfel Marocul de gazul algerian care tranzita prin teritoriul său.

Potrivit unui comunicat al Ministerului algerian al Energiei şi Minelor, ministrul Mohamed Arkab a fost informat, miercuri, “de către omologul său spaniol, Teresa Ribera, despre decizia Spaniei de a autoriza funcţionarea, în flux invers, a Gazoductului Maghreb Europe” şi că “această operaţiune va avea loc astăzi sau mâine”.

Comunicatul nu a precizat numele ţării care va beneficia de această funcţionare a conductei în “flux invers”, dar guvernul spaniol anunţase în februarie că va ajuta Rabatul “să garanteze securitatea sa energetică”, permiţându-i să transporte gaz prin GME după ce Algerul a încetat să-l alimenteze.

Orice dirijare a unor “cantităţi de gaze naturale algeriene livrate Spaniei, a căror destinaţie este alta decât cea prevăzută în contracte, va fi considerată o încălcare a angajamentelor contractuale şi, în consecinţă, ar putea duce la rupere contractului legând Sonatrach de clienţii săi spanioli”, a avertizat ministerul algerian.

Această atenţionare intervine într-un context de tensiuni între Alger şi Madrid legate de Sahara Occidentală. Fostă colonie spaniolă, această vastă zonă deşertică considerată un “teritoriu neautonom” de către ONU, a opus de zeci de ani Marocul – care controlează 80% din el – separatiştilor din Frontului Polisario.

Spania, foarte dependentă de Alger pentru aprovizionarea cu gaze, a operat la 18 martie o schimbare radicală de poziţie în acest dosar sensibil, aducându-şi public sprijinul pentru proiectul marocan de autonomie şi stârnind furia Algerului, principalul sprijin al Polisario.

Algerul şi-a rechemat la 19 martie ambasadorul în Spania, iar Sonatrach a menţionat o majorare a preţului gazelor livrate Spaniei, din cauza creşterilor înregistrate pe pieţe sub efectul invaziei Ucrainei de către Rusia.

Sâmbătă, preşedintele algerian, Abdelmadjid Tebboune, a calificat “inacceptabilă moral şi istoric” schimbarea de poziţie a Madridului, dar a asigurat că Algeria “nu va renunţa niciodată la angajamentele sale de a furniza gaze Spaniei, indiferent de circumstanţe”.

Articole recente

Ministerul britanic de Externe îl convoacă pe ambasadorul rus în legătură cu incidentele cu drone din Polonia și România

„Marea Britanie este solidară cu Polonia, România, Ucraina și aliații noștri din NATO în condamnarea…

47 de minute ago

Donald Tusk: Serviciul de Protecție al Poloniei a neutralizat o dronă care zbura deasupra clădirilor guvernamentale (Parkowa) și Belweder

Serviciul de Protecție al Poloniei a neutralizat o dronă care zbura deasupra clădirilor guvernamentale (Parkowa)…

56 de minute ago

Primarul municipiului Hunedoara solicită desecretizarea contractului de privatizare a combinatului siderurgic, din anul 2003

Primarul municipiului Hunedoara, Dan Bobouțanu, a solicitat președintelui României, Nicușor Dan, premierului Ilie Bolojan, mai…

o oră ago

Omul de afaceri Jurgen Faff, administratorul companiei aeriene care ar fi transportat în Congo mercenarii lui Horaţiu Potra, reţinut

Omul de afaceri Jurgen Faff, administratorul companiei aeriene FLYLILI, care ar fi transportat în Congo…

3 ore ago

This website uses cookies.

Read More