Afaceri

Gebrüder Weiss inaugurează cel de-al doilea hub logistic din apropierea Capitalei, după o investiție de 20 de milioane de euro

Compania internațională de transport și logistică Gebrüder Weiss și-a extins rețeaua de terminale logistice din România. În sud-estul Bucureștiului, în Popești-Leordeni, furnizorul de logistică a lansat oficial operațiunile într-un nou hub, în urma unei investiții majore de 20 de milioane de euro.

„Noua locație completează facilitățile deja existente în Vestul Capitalei, la Bolintin-Deal, facilitând astfel o distribuție și mai eficientă a mărfurilor în zona metropolitană. În acest fel, oferim condiții de primă clasă pentru a furniza un suport logistic și mai bun economiei emergente a României”, afirmă Wolfram Senger-Weiss, CEO al Gebrüder Weiss.

Terminalul modern are o suprafață de aproximativ 19.000 de metri pătrați dedicată depozitării, manipulării mărfurilor și administrației. De asemenea, dispune de conexiuni de transport favorabile către portul Constanța de la Marea Neagră și către țara vecină, Bulgaria. Acesta este dotat cu pompe de căldură, iar instalarea unui sistem fotovoltaic (PV) este luată în considerare pentru viitor, alături de stații de încărcare pentru vehicule electrice. Unul dintre clienții locației este un producător internațional de vopsele, pentru care Gebrüder Weiss depozitează 12.000 de paleți destinați distribuției la nivel național, potrivit comunicatului.

„Creșterea fluxului de trafic din Capitală necesită o soluție cu două terminale, care ne permite să aprovizionăm zona metropolitană din două direcții geografice, făcând astfel distribuția mărfurilor mai eficientă”, explică Viorel Leca, Director General. În primele șase luni ale anului 2024, noul hub a gestionat 78.000 de expediții, cu o greutate totală de peste 35.000 de tone.

„Având în vedere rata actuală de ocupare a depozitului de 70%, planificăm să ne extindem portofoliul de clienți în viitorul apropiat. Terenul achiziționat, cu o suprafață totală de 70.000 de metri pătrați, ne permite să construim spații suplimentare de depozitare și cross-dock, în funcție de proiectele viitoare”, a adăugat Viorel Leca.

Articole recente

Ministrul Mediului, la Poiana Largului: Există un risc pentru sănătatea oamenilor; măsurile luate – în sistem de urgenţă

Ministrul Mediului, Apelor şi Pădurilor, Diana Buzoianu, a declarat joi, la viaductul de la Poiana…

10 minute ago

Două fonduri administrate de SAI Star Asset Management au ajuns să dețină 6,7% din BVB

Două fonduri administrate de SAI Star Asset Management au ajuns să dețină 6,7% din BVB,…

10 minute ago

SUA: Kamala Harris va publica o carte despre campania sa prezidenţială din 2024

Fosta vicepreşedintă americană Kamala Harris a anunţat joi că va publica în septembrie o carte,…

12 minute ago

Rusia: Putin a promulgat legea care înăsprește cenzura și supravegherea pe internet

Președintele rus Vladimir Putin a promulgat joi o lege ce prevede pedepsirea căutărilor pe internet…

14 minute ago

Ministrul Mediului despre fondurile neatrase de Apele Române: Este o crimă pentru comunităţile expuse la inundaţii

Este o crimă pentru comunităţile locale care sunt expuse la inundaţii să dai cu piciorul…

16 minute ago

Guvernul spaniol este “deschis” ideii unei posibile prelungiri a funcţionării centralelor nucleare

Guvernul spaniol de stânga este "deschis", sub rezerva anumitor condiţii, ideii unei posibile revizuiri a…

32 de minute ago

This website uses cookies.

Read More