International

Generalul Al-Raisi (EAU), acuzat de tortură, a fost ales preşedinte al Interpol

Generalul Ahmed Nasser Al-Raisi din Emiratele Arabe Unite (EAU) a fost ales joi preşedinte al Interpol de Adunarea generală a organizaţiei, reunită la Istanbul, transmite AFP. Generalul este vizat de mai multe plângeri legate de “tortură”, în Franţa şi Turcia, potrivit Agerpres.

“Dl Ahmed Nasser Al-Raisi (…) a fost ales în postul de preşedinte”, a indicat Interpol pe Twitter.

Funcţia de preşedinte al Interpol este esenţialmente onorifică, adevăratul responsabil al organizaţiei internaţionale de poliţie fiind secretarul general -, dar mai multe organizaţii de apărare a drepturilor omului, precum şi aleşi europeni contestă alegerea lui Al-Raisi, estimând că aceasta aduce atingere misiunii organizaţiei, notează AFP.

Singura contracandidată era Sarka Havrankova (Republica Cehă), vicepreşedintă a Interpol pentru Europa.

Candidatura generalului Al-Raisi, responsabil al forţelor de securitate ale Emiratelor Arabe Unite, a fost pusă sub semnul întrebării încă din octombrie 2020 de un grup de 19 ONG-uri, între care Human Rights Watch, care au notat că acesta este “membru al unui aparat de securitate ce vizează sistematic opoziţia paşnică”. Împotriva lui au fost depuse în ultimele luni mai multe plângeri pentru “tortură”, în Franţa, unde îşi are sediul organizaţia, precum şi în Turcia, ţara gazdă a Adunării sale generale.

“Suntem profund convinşi că alegerea generalului Al-Raisi ar aduce atingere misiunii şi reputaţiei Interpol şi ar afecta serios capacitatea organizaţiei de a-şi îndeplini cu eficienţă misiunea”, au scris într-o scrisoare datată 11 noiembrie şi adresată preşedintelui Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, trei deputaţi europeni, între care Marie Arena, preşedinta subcomisiei pentru drepturile omului din Parlamentul European.

Articole recente

Oficialii americani și chinezi poartă discuții în Spania cu privire la problemele comerciale și termenul limită pentru TikTok

Oficialii americani și chinezi au început duminică la Madrid discuțiile privind relațiile comerciale tensionate, termenul…

7 ore ago

Rusia își demonstrează puterea militară cu rachete hipersonice și bombardiere în timpul exercițiilor militare – Reuters

Rusia a declarat duminică că a lansat o rachetă de croazieră hipersonică Zircon (Tsirkon) către…

7 ore ago

MAE: Ambasadorul Federaţiei Ruse, convovocat în legătură cu încălcarea spaţiului aerian al României

Din dispoziţia ministrului afacerilor externe, ambasadorul Federaţiei Ruse la Bucureşti a fost convocat, sâmbătă, la…

7 ore ago

Partidul de extremă dreapta AfD se preconizează că va înregistra câștiguri la  alegerile din Renania de Nord-Westfalia

Alegerile din cel mai populat land german reprezintă primul test important la urne pentru Friedrich…

11 ore ago

Elon Musk a cerut dizolvarea parlamentului şi schimbarea guvernului britanic într-un mesaj video transmis la mitingul extremei dreapta de la Londra

Miliardarul Elon Musk a cerut „dizolvarea parlamentului” şi „schimbarea guvernului” în Marea Britanie adresându-se sâmbătă…

11 ore ago

This website uses cookies.

Read More