Politica

Generalul (r) Ștefan Dănilă, fost șef al Statului Major General al armatei, s-a înscris în ALDE

Generalul (r) Ștefan Dănilă, fost șef al Statului Major General al armatei, s-a înscris în ALDE -Partidul Alianța Liberalilor și Democraților.

Ştefan Dănilă a scris:

Fiecare dintre noi are propriile valori în care crede. În ultimul timp, valorile în care cred eu sunt tot mai amenințate, iar apărarea lor necesită implicare.
Am ales să mă implic responsabil, iar această presupune un partid politic cu aceleași valori.
Mă bucur să fac parte din echipa ALDE, iar împreună vom reuși:

1️⃣ să consolidăm valorile și principiile care stau la baza liberalismului și democrației;
2️⃣ să participăm activ și constructiv la guvernarea țării;
3️⃣ să apărăm democrația, liberalismul și să prevenim extremismul, de orice natură;
4️⃣ să consolidăm mediul de afaceri, prin încurajarea întreprinzătorilor români și prin sprijinirea investițiilor profitabile pentru România;
5️⃣ să stabilim o normalitate în care românii să muncească și să prospere în România, cu demnitate și bun simț.

Am ales ALDE pentru echilibru, decentă și demnitate, pentru că aici am găsit oameni de cultură, întreprinzători și de bună credință, care împărtășesc aceleași valori.
Sunt onorat să lucrez alături de colegii mei pentru o Românie NORMALĂ!”

Articole recente

Baerbock vede un rol potenţial pentru forţele ONU de menţinere a păcii în Ucraina

Preşedinta Adunării Generale a ONU, Annalena Baerbock, a afirmat că forţele ONU de menţinere a…

2 ore ago

Dronele ucrainene lovesc o importantă rafinărie de petrol rusă din regiunea Leningrad

Dronele ucrainene au atacat rafinăria de petrol Kirishi din regiunea Leningrad, Rusia, în noaptea de…

3 ore ago

O dronă ucraineană a lovit o fabrică chimică din regiunea Perm Krai din Rusia, la 1.800 km de graniță, potrivit presei

O dronă ucraineană a lovit fabrica Metafrax Chemicals din regiunea Perm Krai din Rusia în…

3 ore ago

This website uses cookies.

Read More