Gaze naturale

Gentiloni: Un “plafon dinamic” al preţurilor la gaze poate fi soluţia pentru UE

Soluţia pentru a pune în acord ţările din Uniunea Europeană în cazul crizei energetice poate fi cea a unui “plafon dinamic al preţurilor”, a spus vineri comisarul european pentru Economie, Paolo Gentiloni, în legătură cu propunerea Italiei, Poloniei, Belgiei şi Greciei de a se stabili un preţ limită, dar care ar putea fi adecvat în funcţie de fluctuaţiile pieţei, relatează agenţia EFE, potrivit Agerpres.

“Ideea unui plafon al preţurilor poate avea contraindicaţii: tratamentul pieţelor sau cel faţă de ţări, deoarece este clar că atitudinea faţă de Rusia nu poate fi aceeaşi cu cea faţă de Norvegia sau Algeria. Şi se cere un instrument destul de sofisticat. De aceea, un plafon dinamic al preţurilor ar putea satisface această necesitate”, a declarat Gentiloni pentru postul italian Radio1.

Propunerea celor patru ţări, de dezbătut la Consiliul European informal ce are loc vineri la Praga, potrivit presei italiene, sugerează introducerea unui plafon al preţurilor “dinamic”, care să aibă o marjă legată de diferiţi indici şi să fie flexibil la fluctuaţiile rezonabile ale ofertei şi cererii.

“Cred că discuţiile tehnice vor continua, dar, în cazul în care Comisia va pune o propunere pe masă pentru reuniunea din 20 – 21 octombrie, cred că în acest punct s-ar apropia poziţiile”, a spus Gentiloni.

Şi, deşi “trebuie să-i înţelegem pe cei care spun “aveţi grijă că, printr-un plafon al preţului la gaze s-au putea să rămânem fără ele”, cert este că avem înmagazinări de peste 90%, am redus utilizarea gazelor ruseşti de la 40% la 7,5%, astfel că riscul a scăzut foarte mult în ultimele luni”, a subliniat oficialul european.

Gentiloni s-a arătat optimist pentru că, deşi “există interese diferite şi, totodată, poziţii diferite” ale statelor membre, “acestea se apropie” şi a reamintit că şi în cazul crizei provocate de pandemie UE a avut nevoie de un timp pentru a adopta o strategie comună.

“Cred că a venit momentul să depăşim aceste divergenţe (…) S-au prelungit destul şi cred că Comisia este dispusă, măcar, să facă o propunere privind un plafon la benzină”, a adăugat Gentiloni.

“Vom avea de-a face cu sprijinirea economiilor noastre, a familiilor, sprijinirea locurilor de muncă. Şi există riscul să fie sectoare ameninţate de această criză. Toate acestea vor necesita nu numai un efort al fiecărei ţări în parte, dar şi instrumente comune”, a mai spus el.

Articole recente

SUA: Rezerva Federală menţine nemodificată dobânda,sfidând solicitările preşedintelui Donald Trump de relaxare a politicii monetare

Rezerva Federală a SUA (Fed) a menţinut dobânda de referinţă la un interval cuprins între…

2 ore ago

Ionuţ Aurică – numit vicepreşedinte al Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală

Ionuţ Aurică a fost numit în funcţia de vicepreşedinte al Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală,…

2 ore ago

Poate exista prosperitate fără educație financiară? Cum eliminăm inegalitățile economice printr-o abordare sistemică  (analiză ISF)

Valentin Ionescu (foto stânga), Președintele Institutului de Studii Financiare (ISF) și Ieronim Ștefan (dreapta), coordonatorul…

4 ore ago

Foto și video de la erupția vulcanului Klyuchevskoy

 Serviciul Geofizic al Academiei Ruse de Științe a publicat pe canalul său de Telegram foto…

4 ore ago

Robert Cosmin Pană, numit Director General Adjunct al SAI Muntenia Invest, pentru un mandat de patru ani

Robert Cosmin Până a fost  numit Director General Adjunct al SAI Muntenia Invest, pentru un…

4 ore ago

Emiratele Arabe Unite construiesc o conductă care va transporta apă desalinizată către sudul Fâşiei Gaza

Emiratele Arabe Unite (EAU) vor începe, cu acordul Israelului, construcţia unei conducte importante ce va…

6 ore ago

This website uses cookies.

Read More