Politica

George Maior: Ungaria trebuie să înțeleagă importanța exploatărilor de gaz de la Marea Neagră și să acționeze constructiv

Ungaria trebuie să înțeleagă importanța exploatărilor de gaz de la Marea Neagră și să acționeze constructiv, evitând acțiuni sau mesaje incorecte care pot genera confuzii nocive pentru întregul proiect, a declarat George Maior, ambasadorul României în SUA, după discuția pe care a avut-o cu  secretarul energiei al Statelor Unite, Rick Perry, despre proiectele de investiții în sectorul energetic de la Marea Neagră.

În opinia lui George Maior, valorificarea resurselor naturale ale României în folosul țării este un obiectiv prioritar: “În acest context, am încredere că exploatarea gazelor naturale din sectorul offshore și onshore și mai ales proiectele strategice derulate la Marea Neagră vor fi un succes pentru economia și securitatea României.

În contextul discuțiilor avute cu secretarul energiei al Statelor Unite, Rick Perry, am prezentat stadiul realizării segmentului românesc al gazoductului BRUA, exprimându-mi speranţa ca statele participante în acest proiect, și mai ales Ungaria, să îşi respecte angajamentele asumate la nivel guvernamental, în faţa partenerilor şi a Uniunii Europene.  (…) În plus, am precizat că România are potențialul istoric, geografic, economic și strategic de a deveni un hub regional în domeniul energiei.

În ceea ce privește cadrul legislativ din România privind noile exploatări de gaz natural, am reiterat convingerea că procesul urmează un curs firesc, echilibrat și constituțional, în interesul României, care să țină cont de condițiile de succes economic de care are nevoie țara noastră, precum și investitorii implicați.

În cadrul discuțiilor avute cu secretarul american al energiei mi-am exprimat convingerea că va fi un proiect de succes care va aduce beneficii multiple României și va avea un impact major asupra creșterii nivelului securității energetice a țării noastre și a regiunii.

De asemenea, secretarul energiei mi-a confirmat interesul de a participa la Summit-ul la nivel înalt al Iniţiativei celor Trei Mări, care va avea loc la Bucureşti, în perioada 17-18 septembrie 2018.”

Articole recente

Sébastien Lecornu a fost numit în funcţia de prim-ministru al Franţei de către preşedintele Emmanuel Macron

Sébastien Lecornu, cel care a rămas în cabinete succesive ale Franţei în calitate de ministru…

3 ore ago

Cristian Vasilcoiu – numit secretar general adjunct la Ministerul Muncii

Mădălin-Cristian Vasilcoiu va exercita în următoarele 6 luni funcția de secretar general adjunct al Ministerului…

3 ore ago

Racheta rusă care a distrus parțial sediul guvernului ucrainean conținea 35 de componente americane

Ucraina a confirmat marți că o rachetă rusă Iskander a distrus duminică o parte a…

4 ore ago

Polonia anunță arestarea unui ‘agent din Belarus’ și expulzarea unui diplomat din această țară

Premierul polonez Donald Tusk a anunțat marți arestarea unui 'agent din Belarus' și expulzarea unui…

5 ore ago

DIICOT l-a reținut pe fostul director adjunct al SIS acuzat de trădare (surse)

Alexandru Bălan, fost director adjunct al Serviciului de Informații și Securitate din Republica Moldova, acuzat…

5 ore ago

Washingtonul confirmă că a fost informat în prealabil de Israel despre atacul efectuat în Qatar împotriva responsabililor Hamas

Statele Unite au fost informate de Israel înaintea lansării atacului aerian efectuat marţi în capitala…

6 ore ago

This website uses cookies.

Read More