Update articol:
FORUMUL GAZELOR

George Nicolescu, Ministerul Energiei: “Astăzi are loc prima întâlnire a Comandamentului de Iarnă, pentru a trece în revistă starea sistemului energetic”

George Niculescu, preşedinte ANRE

Astăzi are loc prima întâlnire a Comandamentului de Iarnă, al cărui Președinte este secretarul de stat în Ministerul Energiei George Niculescu, în care vor fi trecute în revistă starea sistemului și cum s-au pregătit toți operatorii, toți factorii implicați în ceea ce privește perioada imediat următoare.

Astăzi are loc evenimentul “FORUMUL GAZELOR NATURALE – Evoluția prețului gazelor naturale în 2021, perspective pentru 2022” (live)

 

În cadrul Forumului Gazelor Naturale organizat de Financial Intelligence, George–Sergiu NICULESCU, Secretar de stat în Ministerul Energiei, a spus: “Presiunea este foarte mare pe Ministerul Energiei în această perioadă, toți ochii industriei sunt ațintiți asupra ministerului și asupra măsurilor pe care noi, împreună cu colegii de aici le-am luat, le luăm și le vom lua în această perioadă a sezonului de iarnă.

Pentru că vorbim de Forumul Gazelor Naturale, vreau să trec în revistă toate oportunitățile pe care gazul natural le poate aduce în tranziția sistemului energetic național spre un sistem energetic național decarbonat și să vă vorbesc despre producția de gaze naturale onshorre, despre potențialul gazelor în Marea Neagră și despre cum introducerea acestora cât mai repede în sistemul național de transport ar lua din presiunea pe preț.

Dar pentru că de interes astăzi sunt măsurile pe care noi, Ministerul Energiei, le pregătim în primul rând pentru asigurarea securității în aprovizionare cu energie electrică și gaze naturale pentru acest sezon de iarnă, pot să vă spun că încă din luna septembrie am avut o atitudine proactivă față de aceste situații, am încercat să preîntâmpinăm aceste situații și am declanșat o serie de ședințe de lucru cu toți factorii implicați, vorbim de operatorul de transport, de distribuitor, furnizor, de cei care stochează gazele naturale în așa fel încât să vedem modalitatea prin care se pregătesc pentru sezonul rece 2021- 2022, întrucât nu vrem să avem niciun fel de probleme în ceea ce privește aprovizionarea tuturor consumatorilor pe care furnizorii i-au contractat.

Au fost o serie de mai multe întâlniri în care am trecut în revistă cu fiecare dintre ei tot felul de detalii specifice, de la cantități contractate de pe piețe până la stocuri cu echipamente pe care ar putea să le înlocuiască în cazul unor eventuale probleme la instalațiile pe care le au.

În plus față de aceste întâlniri trebuie să vă spun că, la propunerea Ministerului Energiei, a fost adoptată hotărârea de guvern pentru Comandamentul de Iarnă, securitatea în funcționarea sistemului electroenergetic național, practic astăzi o să vă dau o știre și anume că are loc prima întâlnire a Comandamentului de Iarnă al cărui Președinte în calitate de Secretar de Stat sunt, de asemenea întâlnire la care vom trece iarăși în revistă starea sistemului și cum s-au pregătit toți operatorii, toți factorii implicați în ceea ce privește perioada imediat următoare.

În ceea ce privește măsurile de guvern, știți foarte bine despre Ordonanța cu privire la compensări, este vorba despre OUG 118 care între timp a devenit lege. Bineînțeles, a suferit modificări substanțiale în Parlamentul României, s-a introdus un plafon, dar toate aceste măsuri au fost luate pentru consumatorii casnici și agenții economici, pentru a face față cu bine și pentru a trece peste această perioadă cu prețuri foarte ridicate.

Acum o să fac trecerea de la asigurarea securității în aprovizionare la partea și componenta de preț a resursei gazului natural care într-adevăr cunoaște în această perioadă valori foarte mari. De aceea reacția Guvernului în primă fază a fost de a compensa aceste creșteri, pentru a proteja populația și ulterior a stabilit plafoane. Legea a fost amplu dezbătută. Am participat la comisiile din Senat și din Camera Deputaților la aceste dezbateri și am susținut punctele de vedere și observațiile făcute de Ministerul Energiei. Important este ca în continuare să monitorizăm situația, să fim cât se poate de flexibili și să avem capacitatea de a interveni rapid ori de câte ori piața o va cere în această perioadă.”