Fără categorie

George Niculescu, ANRE: În tranziţia energetică, trebuie să ținem cont de ţintele impuse de Comisia Europeană, dar şi de profilul României; Doar marţi am aprobat autorizaţii de înfiinţare pentru capacităţi de energie regenerabilă de aproximativ 130 de megawaţi

Tranziţia energetică este un proces ireversibil în care ţinem cont de toate ţintele impuse de Comisia Europeană, dar trebuie să luăm în calcul şi profilul pe care îl are România, a declarat, marţi, la o conferinţă de specialitate, preşedintele Autorităţii Naţionale de Reglementare în domeniul Energiei (ANRE), George Niculescu.

“Tranziţia energetică este un proces ireversibil. Odată început, nu mai putem să dăm înapoi. Suntem în mijlocul tranziţiei energetice, suntem într-o cursă de a ne atinge ţintele ambiţioase. Lucrul acesta se face într-un plan pe care Ministerul Energiei l-a pus la punct şi chiar actualizează Planul Naţional Integrat în Domeniul Energiei şi Schimbărilor Climatice, care este un plan ambiţios. Ţinem cont de toate ţintele impuse de Comisia Europeană, dar trebuie să ţinem cont şi de profilul pe care îl are România. Evident că trebuie să ţinem cont de zăcămintele de gaze naturale pe care le avem, acest combustibil de tranziţie pe care îl vom folosi pentru a finanţa tranziţia energetică. Cred eu că merg ‘mână în mână’ toate demersurile României de a-şi atinge ţintele cu privire la proiectele din regenerabil, o bază solidă în ceea ce priveşte producţia de gaze naturale”, a menţionat Niculescu.

Apetitul pentru investiţii în domeniul regenerabil continuă şi doar marţi Comitetul de reglementare a aprobat autorizaţiile de înfiinţare pentru capacităţi de energie regenerabilă de aproximativ 130 de megawaţi, a mai spus președintele ANRE.

“Numai astăzi în Comitetul de reglementare am aprobat autorizaţii de înfiinţare pentru capacităţi de energie regenerabilă de aproximativ 130 de megawaţi. Apetitul pentru investiţii în domeniul regenerabil continuă. Intenţia investitorilor ne arată că suntem în mijlocul tranziţiei. La programele derulate de Ministerul Energiei cu privire la finanţarea producerii de energie electrică din surse regenerabile, înţeleg că sunt aproximativ 70-80 de contracte semnate deja”, a susţinut acesta.

Operatorii de distribuţie şi operatorul de transport trebuie să ţină pasul cu investiţiile derulate, iar consolidarea reţelelor să ducă la preluarea întregii energii produse, a mai spus, la RIGC 2023, preşedintele Autorităţii Naţionale de Reglementare în domeniul Energiei (ANRE), George Niculescu.

Acesta a explicat: “Operatorii de distribuţie şi operatorul de transport trebuie să ţină pasul cu investiţiile, în aşa fel încât întărirea reţelelor de distribuţie şi a reţelei de transport să facă faţă investiţiilor din domeniul regenerabil şi să poată să preia toată energia produsă. Toţi operatorii de distribuţie se pregătesc. Au depus proiecte la Ministerul Energiei pentru Fondul pentru modernizare, în aşa fel încât să-şi poată dezvolta şi întări reţelele. Eu vreau să transmit un mesaj optimist din punctul de vedere al autorităţii de reglementare: n-avem niciun motiv să punem bariere în calea acestor investiţii. Încercăm să adaptăm cadrul de reglementare ca de la momentul în care un investitor vine şi ia decizia de a investi până la momentul în care primii megawaţi/oră sunt livraţi şi introduşi în reţea, să fie unul cât mai comprimat. Până la urmă, interesul ţării noastre este acela de a avea o putere instalată cât mai mare, o cantitate de energie electrică produsă într-un mod cât mai sustenabil şi, din punct de vedere financiar pentru consumatorul final, clientul casnic sau clientul non-casnic. După părerea mea, consumatorii trebuie puşi în centrul sistemului energetic”, a spus şeful autorităţii de reglementare.

Federaţia Patronală Petrol şi Gaze (FPPG), sub înaltul patronaj al Ministerului Energiei, organizează în perioada 7 – 8 noiembrie cea de-a VI-a ediţie a evenimentului Romanian International Gas Conference – RIGC 2023, cu tema “Redefinirea securităţii aprovizionării. Potenţialul noilor tehnologii pentru o tranziţie energetică durabilă”.

View Comments

  • în România, cu implicare surpriză... la actuala .
    S-a realizat un Experiment reușit, în fază de finalizare.
    Urgentarea finalizării (fără finanțare de cercetare), este un avantaj, cu o perspectivă sigură de viitor, pentru România si nu numai...
    Se realizează :
    1) Mașinile electrice (EV), fără Baterii de stocare.
    2) Grupuri Electrogene,
    .
    3) Posibilă renunțare in viitor la : Hidrogen,Eoliene și Panouri FV ca suport surse de energie... (foarte scumpe, periculoase și nesigure).

    Burduja și Niculescu,
    SOMN UȘOR VISE PLĂCUTE !!!

    Dipl.Ing.in Electroenergetică
    P. Manolache
    PS.
    " Vor fi necesare surse regenerabile. Dar dacă credeți că am putea obține totul de la Vânt și de la Soare, visați în CONTINUARE...!!!”.
    ( Mark Mills, cercetător la Institutul Manhattan)

Articole recente

Fitch a revizuit perspectiva asociată ratingului Poloniei la “negativă” din cauza deteriorării finanţelor publice

Agenţia de evaluare financiară Fitch Ratings a revizuit, vineri, perspectiva asociată ratingului Poloniei, la "negativă",…

2 ore ago

Zelenski îi răspunde lui Putin şi propune la rândul său Kievul ca posibil loc de întâlnire

Liderul ucrainean Volodimir Zelenski a replicat propunerii preşedintelui rus Vladimir Putin, care insistă ca locul…

2 ore ago

Peste jumătate dintre firmele din Bucureşti-Ilfov au înregistrat creşteri de minimum 21% ale facturilor la electricitate(patronat)

Federaţia Patronatelor Întreprinderilor Mici şi Mijlocii Bucureşti-Ilfov atrage atenţia că presiunea financiară generată de costurile…

5 ore ago

71% din veniturile din jocurile de noroc din UE provin de pe piața neagră; Europa de Est s-a dovedit a fi cea mai vulnerabilă (Studiu al Yield Sec)

Jocurile de noroc online ilegale au generat aproape trei sferturi din veniturile din jocuri de…

6 ore ago

This website uses cookies.

Read More