Politica

George Simion, reacţie după ce un reprezentat AUR a fost găsit cu cannabis: Aşteptăm desfăşurarea anchetei şi apoi ne vom pronunţa. Cu siguranţă nu va fi propunerea noastră de prim-ministru

Co-preşedintele AUR George Simion a reacţionat în legătură cu faptul că purtătorul de cuvânt al partidului Mircea Gheorgheosu a fost prins de SPP având la el un plic în care se afla cannabis. El a precizat că acesta nu va fi cu siguranţă propunerea de premier a formaţiunii.

„Aşteptăm desfăşurarea anchetei şi apoi ne vom pronunţa. Cu siguranţa domnul Gheorgheosu nu va fi propunerea noastra pentru prim-ministru”, a afirmat George Simion, pentru News.ro.
Un reprezentant al AUR a fost prins de SPP având la el un plic în care se afla cannabis, afirmă surse politice. Sursele politice citate au declarat că este vorba despre Mircea Gheorgheosu, purtător de cuvânt al AUR, asupra căruia ar fi fost găsite 0,5 grame de cannabis, despre care a declarat că sunt pentru consum personal.
„În data de 26 august 2021, poliţişti din cadrul Secţiei 17 au fost solicitaţi de SPP să se prezinte la unul din punctele de acces ale clădirii Parlamentului, unde a fost identificat un bărbat ce avea asupra sa un plic ce a ridicat suspiciuni. Lucrarea întocmită a fost transmisă unităţii competente material, Brigada de Combatere a Crimei Organizate Bucureşti, la acest moment fiind in instrumentarea DIICOT – Structura Centrală”, a transmis vineri Poliţia Capitalei.

 

Articole recente

Rezerva Federală aprobă o reducere cu un sfert de punct procentual a ratei dobânzii și prevede încă două scăderi în acest an

Rezerva Federală a aprobat miercuri o reducere  mult așteptată a ratei dobânzii și a semnalat…

2 ore ago

Solar Open Day – Energie solară, dublu impact pentru comunități

Solar Open Day a adus publicul mai aproape de un nou parc fotovoltaic. Pe 17…

4 ore ago

Alexandru Nazare: România are toate ingredientele să depăşească contextul fiscal-bugetar actual până la sfârşitul lui 2026

România are toate ingredientele pentru a depăşi, până la sfârşitul anului 2026, contextul fiscal-bugetar pe…

5 ore ago

Fidelis VIII: Investiții de peste 2,15 miliarde de lei

Ediția FIDELIS desfãșuratã în perioada 5 – 12 septembrie 2025 a atras un numãr semnificativ…

5 ore ago

Radu Hanga: Cea mai mare avere a Bursei o reprezintă cei 262.000 de investitori

Cea mai mare avere a Bursei o reprezintă cei 262.000 de investitori, de peste cinci…

5 ore ago

This website uses cookies.

Read More