Fără categorie

George Soros spune că înfrângerea Rusiei în Ucraina ar duce la dizolvarea „imperiului rus”; Un al Treilea Război Mondial trebuie „evitat cu orice preț”

  • Într-un discurs pregătit, investitorul născut în Ungaria și fondatorul rețelei de advocacy a Fundațiilor pentru Societatea Deschisă a spus că un al Treilea Război Mondial trebuie „evitat cu orice preț”.

  • „Ar fi o mare schimbare în bine. Ar aduce o ușurare uriașă societăților deschise și ar crea probleme uriașe pentru cele închise”, a spus Soros despre o înfrângere a Rusiei în Ucraina.

 

Miliardarul George Soros crede că dacă Rusia va fi învinsă în războiul din Ucraina, aceasta va duce la dizolvarea a ceea ce el numeşte “imperiul rus”, lucru care, potrivit lui, va fi salutat de fostele republici sovietice, dornice să-şi regăsească o independenţă reală. În acelaşi timp, filantropul american consideră că în China sunt întrunite condiţiile pentru o schimbare de regim, chiar dacă asta nu se va întâmpla peste noapte, relatează Reuters.

Soros a recunoscut avertismentele președintelui Republicii Moldova, Maia Sandu, că președintele rus Vladimir Putin ar putea plănui o lovitură de stat iminentă împotriva țării sale și, de asemenea, a avertizat că această amenințare „ar putea fi executată înainte de împlinirea a 1 an de la invazia pe scară largă a Ucrainei din 24 februarie, potrivit CNBC.

“Ţările din fosta Uniune Sovietică abia aşteaptă să-i vadă pe ruşi înfrânţi în Ucraina, pentru că vor să-şi afirme independenţa. Acest lucru înseamnă că o victorie ucraineană ar duce la dizolvarea imperiului rus. Rusia nu ar mai reprezenta o ameninţare pentru Europa şi pentru lume. Ar fi o mare schimbare în bine”, a spus George Soros.

În discursul de la Conferința de Securitate de la München, celebrul investitor născut în Ungaria și fondator al rețelei de advocacy  Fundațiile pentru Societatea Deschisă a spus că un al Treilea Război Mondial trebuie „evitat cu orice preț” și că „sprijinul Europei pentru Ucraina trebuie păstrat”.

El a menționat că administrația președintelui american Joe Biden furnizează Ucrainei arme precum rachete, tancuri și muniții necesare pentru a rezista unui asalt rusesc, dar a constatat că opoziția din partea Camerei Reprezentanților condusă de republicani „face improbabil un alt pachet mare de finanțare din partea SUA”.

Manager de fonduri speculative devenit filantrop, Soros a mai declarat că armata rusă este prost condusă, prost echipată şi demoralizată şi de aceea Vladimir Putin a apelat la grupul de mercenari Wagner pentru a contracara armata ucraineană.

Pariul lui Putin pe grupul de mercenari Wagner, fondat de Evgheni Prigojin, pare să fi funcţionat pe termen scurt, spune Soros. “Ucraina s-a confruntat cu o alegere strategică: fie să se împotmolească ţinând la distanţă Wagner, fie să ofere Rusiei o victorie propagandistică şi să-şi păstreze resursele limitate pentru un contraatac”, a spus Soros.

Ucraina, crede el, are o fereastră îngustă de oportunitate, în primăvară, odată ce va primi armele promise de Occident.

  • Condiții pentru o schimbare de regim în China 

În ceea ce priveşte China, Soros a spus că strategia “zero-Covid” a preşedintelui Xi Jinping a zdruncinat încrederea în Partidul Comunist.

“Situaţia actuală îndeplineşte toate precondiţiile pentru o schimbare de regim sau o revoluţie”, a spus Soros despre China. “Dar acesta este doar începutul unui proces opac, ale cărui repercusiuni se vor resimţi pe o perioadă mai lungă de timp”, preconizează miliardarul.

“Pe termen scurt, este probabil ca Xi să rămână la putere, deoarece deţine controlul ferm asupra tuturor instrumentelor de represiune”, adaugă el. “Dar sunt convins că Xi nu va rămâne la putere pe viaţă, iar cât timp va fi la putere, China nu va deveni forţa militară şi politică dominantă pe care o urmăreşte Xi”, a declarat filantropul.

Soros consideră că Rusia, de departe cea mai mare ţară din lume după teritoriu, şi China, a doua cea mai mare economie din lume, sunt principalele membre ale unui grup de “societăţi închise” în ascensiune, în care individul este aservit statului.

 

Articole recente

Trump: Consiliul Fed ar trebui să preia controlul, dacă Powell nu reduce ratele dobânzilor

Preşedintele SUA, Donald Trump, a îndemnat vineri Consiliul Rezervei Federale americane să preia controlul, dacă…

59 de minute ago

Finlanda restricţionează utilizarea telefoanelor mobile în şcoli

Noua legislaţie care restricţionează utilizarea telefoanelor mobile în şcolile finlandeze a intrat în vigoare vineri,…

o oră ago

Putin reiterează că obiectivele Rusiei în Ucraina rămân neschimbate, dar speră că negocierile de pace vor continua

Președintele rus Vladimir Putin a reiterat vineri că obiectivele Rusiei în Ucraina rămân neschimbate, dar…

o oră ago

Preşedintele Nicuşor Dan a semnat 73 de decrete de pensionare pentru magistraţi; printre aceştia se numără preşedinta ICCJ

Preşedintele Nicuşor Dan a semnat vineri decretele de pensionare pentru 73 de magistraţi, printre care…

o oră ago

Operaţiunea “Cuibul cu Fantome”: ANAF controlează firmele care împart sediul cu alte zeci sau sute de societăţi

Direcţia Generală Antifraudă Fiscală a demarat în aceste zile Operaţiunea "Cuibul cu Fantome", care presupune…

o oră ago

Insolvențele în București au crescut cu 32% – Risco

Conform platformei de analiză financiară RisCo.ro, în perioada august 2024 - iulie 2025 au fost…

3 ore ago

This website uses cookies.

Read More