Folosim cookie-uri pentru a analiza traficul și a îmbunătăți experiența ta.
RefuzLege pentru completarea Legii nr. 290/2004 privind cazierul judiciar inițiată de deputații PNL George Tuță și Sebastian Burduja, susținută și de alți 69 de parlamentari, a fost adoptată de plen cu 250 de voturi pentru, Camera Deputaților fiind Cameră decizională.
”Am spus de la această tribună că nu ne vom opri la simpla eliminare a copiilor inutile și plimbate de cetățeni pentru alte autorități ale statului. Actuala configurație parlamentară demonstrează că are planuri de digitalizare pe care le-aș califica normale în raport cu viața oamenilor pentru care vreau să vă mulțumesc. Aceste chestiuni de bun simț care trebuiau făcute acum mult timp. Sunt gesturi administrative aparent simple, dar care cu siguranță pot porni un bulgăre de zăpadă al împăcării între stat și cetățeni. Un obiectiv pe care mi l-am asumat de la începutul mandatui meu de parlamentar. Cazierul judiciar obținut de acasă este un astfel de demers. Un gest de normalitate pentru cei peste 2 milioane de români din țara și străinătate care nu vor mai trebui să aglomereze drumurile și secțiile de poliție. O veste bună și pentru lucrătorii din Ministerul de interne, care nu vor mai avea de cozi la ghișee între 08.00 – 12.00 și 14.00 – 16.00 așa cum e astăzi cel mai întâlnit program de lucru pentru obținerea cazierului. Sunt convins că specialiștii din Ministerul Afacefrilor Interne și cel al Digitalizării vor găsi cea mai rapidă și convenabilă soluție de a putea obține acest document, poate chiar pe ghișeul.ro. Pe parcursul vieții avem 90k de ore pe care le lucrăm, dacă ne gândim doar la timpul petrecut pentru a printa și plimba aceste hârtii vedem un beneficiu real. Iar prin această lege eliminăm o parte din risipă. Și cu cât vom încuraja serviciile digitale și utilizarea acestora vom putea avea mai mult timp la dispoziție pentru lucrurile pe care le prețuim cu adevărat fiecare dintre noi. Avem pe traseul legislativ mai multe proiecte legislative în aceeași direcție pe care vă încurajez să le susțineți. Închei prin a aminti o vorbă de-ale unui bun prieten care spunea, apropo la cazier, că situația optimă în care te poți regăsi este atunci când nu îl ai. Ceea ce vă doresc tuturor”, a declarat deputatul PNL George Tuță.
Principalele prevederi:
”Lege pentru completarea Legii nr. 290/2004 privind cazierul judiciar (…) 1.
I. – La articolul 28 din Legea nr.290/2004 privind cazierul judiciar, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.777 din 13 noiembrie 2009, cu modificările şi completările ulterioare, după alineatul (3) se introduce un nou alineat, alin.(31), cu următorul cuprins:
II.- În termen de 6 luni de la data intrării în vigoare a prezentei legi, prin ordin comun al ministrului afacerilor interne şi al ministrului cercetării, inovării şi digitalizării, sunt stabilite procedurile pentru eliberarea în formă electronică a cazierului judiciar.
Mai multe detalii aici: https://www.cdep.ro/pls/proiecte/upl_pck2015.proiect?idp=20250
Premierul Ungariei, Viktor Orban, a declarat duminică că alegerile din 2026 le-ar oferi cetăţenilor ţării…
Ghidul suprem iranian, ayatollahul Ali Khamenei, a lansat un apel duminică la creşterea producţiei petroliere…
Preşedintele american Donald Trump a lăsat să se înţeleagă duminica aceasta că ar avea în…
Moțiunea de cenzură intitulată 'Opriți sărăcirea românilor! Tăiați de la voi, nu de la ei!'…
România nu poate fi repusă pe calea dezvoltării și nu poate evita complicațiile bugetare, dacă…
OPEC+ a convenit să crească și mai mult producția de petrol în octombrie, pe măsură…
This website uses cookies.
Read More