Update articol:

Germania a autorizat în primul semestru vânzări de armament în valoare de 5,22 miliarde de euro

Germania Sursa foto: Pixabay

Guvernul german a autorizat în prima jumătate a anului vânzări de armament şi echipamente militare în valoare de 5,22 miliarde de euro, faţă de 4,16 miliarde de euro în aceeaşi perioadă a anului trecut, a anunţat miercuri Ministerul Economiei, citat de EFE, potrivit Agerpres.

Principala destinaţie a exporturilor aprobate a fost Ucraina (1,65 miliarde de euro), urmată de Ungaria (1,03 miliarde de euro) şi Statele Unite (276.914 euro), potrivit unui comunicat al ministerului.

Aproximativ 90% din valoarea totală a vânzărilor corespunde exporturilor către aliaţii din NATO, Uniunea Europeană (UE) sau alţi parteneri, precum Ucraina şi Coreea de Sud, în timp ce destinaţiile enumerate ca fiind “către terţi” includ Kosovo şi misiunea ONU din Irak.

“Valorile actuale de aprobare reflectă sprijinul de lungă durată al Germaniei pentru Ucraina în autoapărarea acesteia împotriva războiului de agresiune al Rusiei, care este contrar dreptului internaţional”, a declarat secretarul de stat responsabil de acest domeniu, Sven Giegold.

“Alături de interesele noastre de securitate, problema drepturilor omului în ţările de destinaţie este un punct central al politicii de export de armament a guvernului federal”, a adăugat acesta.

În 2022, Germania a autorizat exporturi de arme în valoare de 8,36 miliarde de euro, din care 3,96 miliarde de euro pentru arme de război şi 4,4 miliarde de euro pentru alte tipuri de echipament militar, potrivit datelor provizorii ale Ministerului Economiei.

Principalul beneficiar a fost Ucraina, cu 2,24 miliarde de euro.

BVB | Știri BVB
FARMACEUTICA REMEDIA SA (RMAH) (03/04/2026)

Raport anual 2025 ESEF (varianta in limba engleza)

INFINITY CAPITAL INVESTMENTS S.A. (INFINITY) (03/04/2026)

Tranzactii management - art. 19 Reg. (UE) 596/2014

SSIF BRK FINANCIAL GROUP SA (BRK) (03/04/2026)

Solicitare completare ordine de zi AGA 29/30.04.2026

INTERCAPITAL BET-TRN UCITS ETF (ICBETNETF) (03/04/2026)

Intarziere planificata in publicarea NAV oficial pentru 03 aprilie 2026

INTERCAPITAL SBITOP TR UCITS ETF (ICSLOETF) (03/04/2026)

Intarziere planificata in publicarea NAV oficial pentru 03 aprilie 2026