International

Germania a depăşit ”linia roşie” livrând arme grele Ucrainei, declară ambasadorul rus la Berlin

Ambasadorul Federaţiei Ruse la Berlin, Serghei Neceaev, a criticat din nou Germania pentru că a livrat arme grele Ucrainei, în timp ce Kremlinul se află sub presiunea de a opri contra-ofensiva ucraineană, informează luni dpa, potrivit Agerpres.

“Livrarea de arme letale regimului ucrainean – care sunt folosite nu doar împotriva soldaţilor ruşi, ci şi împotriva populaţiei civile din Donbas – este o ‘linie roşie’ pe care guvernul german… nu ar fi trebuit să o depăşească”, a declarat Neceaev într-un interviu pentru cotidianul rus Izvestia.

Ambasadorul rus s-a referit în interviul său la “responsabilitatea morală şi istorică” a Germaniei “pentru crimele naziste din timpul celui de-Al Doilea Război Mondial”.

În contextul crizei din Ucraina, guvernul german a distrus fostele sale bune relaţii cu Rusia şi a subminat procesul de reconciliere istorică dintre popoare, a spus Neceaev.

Ambasadorul rus a negat că Germania ar putea avea un rol de mediere în a ajuta să se pună capăt conflictului, descriind Berlinul drept una dintre principalele forţe ce se află în spatele politicii de sancţiuni împotriva Rusiei.

Rusia a declanşat o invazie asupra Ucrainei vecine pe 24 februarie. De atunci, guvernul german a livrat Kievului echipamente militare şi muniţii, precum şi tancuri antiaeriene, dar s-a abţinut să livreze avioane de luptă sau să aprovizioneze direct Ucraina cu tancuri de luptă, după cum cere ea.

Berlinul a invocat de asemenea istoria sa din timpul celui de-Al Doilea Război Mondial drept unul dintre motivele care o determină să acţioneze cu relativă precauţie atunci când e vorba să livreze vreunei ţări arme ofensive şi grele.

Afirmaţiile lui Neceaev survin în timp ce forţele militare ucrainene continuă să avanseze în teritoriile altădată ocupate de armata rusă, în special în nord-estul Ucrainei.

În timp ce contra-ofensiva ucraineană câştigă teren, se fac auzite tot mai multe apeluri pentru ca Germania să livreze direct Kievului tancuri de atac Leopard.

Un purtător de cuvânt al guvernului german a declarat luni că “Germania nu va fi singură dacă se va ajunge la această chestiune”. Berlinul este în strânsă legătură cu aliaţii săi cu privire la ce fel de arme să livreze Ucrainei, a spus purtătoarea de cuvânt-adjunct a guvernului german, Christiane Hoffmann.

Articole recente

Sébastien Lecornu a fost numit în funcţia de prim-ministru al Franţei de către preşedintele Emmanuel Macron

Sébastien Lecornu, cel care a rămas în cabinete succesive ale Franţei în calitate de ministru…

5 ore ago

Cristian Vasilcoiu – numit secretar general adjunct la Ministerul Muncii

Mădălin-Cristian Vasilcoiu va exercita în următoarele 6 luni funcția de secretar general adjunct al Ministerului…

5 ore ago

Racheta rusă care a distrus parțial sediul guvernului ucrainean conținea 35 de componente americane

Ucraina a confirmat marți că o rachetă rusă Iskander a distrus duminică o parte a…

7 ore ago

Polonia anunță arestarea unui ‘agent din Belarus’ și expulzarea unui diplomat din această țară

Premierul polonez Donald Tusk a anunțat marți arestarea unui 'agent din Belarus' și expulzarea unui…

7 ore ago

DIICOT l-a reținut pe fostul director adjunct al SIS acuzat de trădare (surse)

Alexandru Bălan, fost director adjunct al Serviciului de Informații și Securitate din Republica Moldova, acuzat…

8 ore ago

Washingtonul confirmă că a fost informat în prealabil de Israel despre atacul efectuat în Qatar împotriva responsabililor Hamas

Statele Unite au fost informate de Israel înaintea lansării atacului aerian efectuat marţi în capitala…

8 ore ago

This website uses cookies.

Read More