International

Germania: Amendamentul constituţional care permite cheltuieli masive pentru apărare şi infrastructură, aprobat şi de Bundesrat

Bundesrat, camera superioară a parlamentului german, a aprobat vineri amendamentul constituţional care dă undă verde unui pachet financiar masiv de 500 miliarde de euro pentru apărare, infrastructură şi iniţative de mediu, transmite dpa, potrivit Agerpres.

Aprobarea a întrunit majoritatea necesară de două treimi, după un vot similar în Bundestag, camera legislativă inferioară, în cursul acestei săptămâni.

Măsura mai trebuie acum să fie examinată şi promulgată de preşedintele german Frank-Walter Steinmeier.

În Bundesrat, camera în care sunt reprezentate landurile, 53 din 69 de voturi au susţinut amendamentul, depăşindu-se pragul de 46 de voturi necesare.

Landurile Brandenburg, Saxonia-Anhalt, Thuringia şi Renania-Palatinat s-au abţinut, abţinerile fiind numărate ca voturi împotrivă.

Amendamentul relaxează ‘frâna îndatorării’ înscrisă în Legea fundamentală a Germaniei, permiţând contractarea de împrumuturi care să fie cheltuite pentru apărare, protecţie civilă, informaţii şi securitate cibernetică.

Orice astfel de cheltuieli care vor depăşi 1% din PIB vor putea fi de acum finanţate prin împrumuturi noi.

Articole recente

Familia Murdoch a ajuns la un acord prin care Lachlan Murdoch va consolida controlul asupra imperiului media al familiei

Familia Murdoch a ajuns la un acord prin care Lachlan, fiul cel mare al lui…

5 minute ago

T2 2025 – costul cu forţa de muncă, reintrat sub limita de stabilitate

de Dan Pălăngean Costul orar al forţei de muncă a crescut în al doilea trimestru…

19 minute ago

Secretarul Trezoreriei SUA avertizează asupra unor rambursări masive către companii, dacă Curtea Supremă anulează tarifele lui Trump

Secretarul Trezoreriei, Scott Bessent, a declarat duminică că este ”încrezător” că planul tarifar al preşedintelui…

2 ore ago

Bolojan: Încetinirea economică – o realitate până în vara anului viitor; nu cred că inflaţia va ajunge de două cifre

Componenta de încetinire economică este o realitate cel puţin până în vara anului viitor, a…

2 ore ago

Bolojan: Că ne place, că nu ne place, trebuie să creştem vârsta de pensionare

Premierul Ilie Bolojan a declarat, luni, că trebuie crescută vârsta de pensionare, la toate categoriile,…

2 ore ago

This website uses cookies.

Read More