Categories: Fără categorie

Germania, ameninţată de un deficit de forţă de muncă calificată

Germania se va confrunta în următoarele decenii cu un deficit de forţă de muncă calificată, arată rezultatele unui studiu realizat de Institutul economic german (IW), transmite DPA, potrivit Agerpres.

Dacă se va menţine nemodificată vârsta de pensionare şi nu va exista o creştere a imigraţiei controlate, afacerile germane ar putea pierde unul din opt angajaţi calificaţi, fără a ţine cont şi de efectele pandemiei de coronavirus (COVID-19) în cea mai mare economie europeană, avertizează IW.

Studiul analizează perspectivele pieţei muncii din Germania după ce generaţia născută după al Doilea Război Mondial (baby-boom) se pensionează.

Dacă reglementările privind pensionarea nu se modifică şi imigraţia este la un nivel scăzut, cel mai rău scenariu, atunci 4,2 milioane de angajaţi calificaţi (12%) vor ieşi de pe piaţa forţei de muncă până în 2040. În scenariul de mijloc, cel mai probabil, numărul angajaţilor calificaţi scade cu 3,1 milioane, sau 8,8%.

Totuşi, dacă reglementările privind imigrarea sunt schimbate şi vârsta de pensionare creşte, numărul angajaţilor calificaţi cu vârsta între 20 şi 69 de ani rămâne aproape stabilă în următorii ani, arată studiul IW.

Cercetătorii IW apreciază că economia germană ar trebui să se pregătească pentru schimbări structurale deoarece din ce în ce mai mulţi oameni aleg educaţia academică în locul formării profesionale, astfel încât în viitor compoziţia forţei de muncă calificate va fi diferită.

Articole recente

Prețurile locuințelor din China scad în august, prelungind tendința slabă

Prețurile locuințelor noi au scăzut atât în termeni lunari, cât și anuali Prețurile de revânzare…

4 minute ago

Economia Chinei înregistrează o scădere în luna august, pe fondul reducerii cererii de consum și a exporturilor

Creșterea producției industriale din China a încetinit în august, până la cel mai slab ritm…

8 minute ago

Trump avertizează Israelul “să fie atent” după atacul său din Qatar

Preşedintele american Donald Trump a avertizat Israelul duminică, la câteva zile după atacul său împotriva…

13 minute ago

Băsescu: Putin ne trimite o dronă care se plimbă 49 de minute în spaţiul aerian al României; trebuia doborâtă, a fost o greşeală că nu i s-a demonstrat Rusiei că poate fi lovită drona

Fostul preşedinte Traian Băsescu a afirmat, duminică seară, despre incidentul cu drona rusească intrată neautorizat…

17 minute ago

Secretarul general al OCDE – la Bucureşti; va avea întâlniri cu oficiali români

Secretarul general al Organizaţiei pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică (OCDE), Mathias Cormann, se va afla…

29 de minute ago

Oficialii americani și chinezi poartă discuții în Spania cu privire la problemele comerciale și termenul limită pentru TikTok

Oficialii americani și chinezi au început duminică la Madrid discuțiile privind relațiile comerciale tensionate, termenul…

9 ore ago

This website uses cookies.

Read More