Folosim cookie-uri pentru a analiza traficul și a îmbunătăți experiența ta.
RefuzSursa foto: Pixabay
Noul ministrul al apărării din Germania, Boris Pistorius, şi-a preluat oficial mandatul joi, transmite dpa, potrivit Agerpres.
Preşedintele Frank-Walter Steinmeier i-a prezentat lui Pistorius certificatul de numire, în timp ce la Berlin continuă dezbaterile aprinse pe tema dotării Ucrainei cu tancuri Leopard, de fabricaţie germană. Kievul a insistat de mai multă vreme să primească astfel de blindate pentru a respinge forţele ruse care au invadat Ucraina anul trecut.
Şeful statului i-a urat succes noului membru al guvernului federal, afirmând că acesta preia conducerea apărării într-unul din cele mai periculoase momente pentru Germania.
Cancelarul german Olaf Scholz a apreciat că atacul din partea Rusiei constituie un moment de cotitură care necesită noi investiţii de mare amploare în armată.
Adresându-i-se direct lui Pistorius, Steinmeier l-a avertizat că “pentru toate problemele şi reformele necesare care vor urma, aveţi nevoie acum de o minte limpede, de nervi tari, de forţă la conducere, de comunicare clară şi de experienţă politică”.
Noul ministru a declarat după ceremonie că “acestea nu sunt vremuri normale, avem un război dezlănţuit în Europa. Rusia duce un război brutal de anihilare împotriva unei ţări suverane, a Ucrainei”. În acest context, el a apreciat că are misiunea dificilă de a întări forţele armate. “Este nevoie de descurajare, eficienţă şi pregătire. Şi este nevoie să continuăm să sprijinim Ucraina, inclusiv cu material de la Bundeswehr” (armata germană), a spus el.
Pistorius, până acum ministru de interne al landului Saxonia Inferioară, o înlocuieşte la Berlin pe Christine Lambrecht. Aceasta a demisionat de la Ministerul Apărării reproşând presei atacurile la persoană. Ea a primit tot joi de la Steinmeier certificatul de demitere.
Oficialii americani și chinezi au început duminică la Madrid discuțiile privind relațiile comerciale tensionate, termenul…
Rusia a declarat duminică că a lansat o rachetă de croazieră hipersonică Zircon (Tsirkon) către…
Din dispoziţia ministrului afacerilor externe, ambasadorul Federaţiei Ruse la Bucureşti a fost convocat, sâmbătă, la…
Preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a reacţionat duminică la incidentul pătrunderii unei drone…
Alegerile din cel mai populat land german reprezintă primul test important la urne pentru Friedrich…
Miliardarul Elon Musk a cerut „dizolvarea parlamentului” şi „schimbarea guvernului” în Marea Britanie adresându-se sâmbătă…
This website uses cookies.
Read More