International

Germania: Cancelarul Scholz şi premierul Meloni au semnat un plan de acţiune comun vizând aprofundarea relaţiei bilaterale

Cancelarul german Olaf Scholz şi prim-ministrul italian Giorgia Meloni au semnat miercuri un plan de acţiune comun ce vizează aprofundarea relaţiei bilaterale şi întărirea cooperării în domenii precum energia, tehnologia, concurenţa şi protecţia climei, transmite dpa, potrivit Agerpres.

Cancelarul Scholz, care a primit-o pe Georgia Meloni la Berlin în prima întâlnire a guvernului germano-italian din 2016, a declarat că planurile incluse într-un document de 37 de pagini vor crea o serie de noi proiecte comune.

Vorbind în cadrul unei conferinţe de presă care a urmat semnării acordului, Olaf Scholz a subliniat în special o cooperare mai strânsă în sectorul energetic pentru asigurarea aprovizionării cu gaz şi hidrogen, anunţând construirea unei conducte transalpine.

 

În document este prevăzut ca cele două părţi să convină “într-un stadiu incipient asupra unor măsuri politice centrale”.

Potrivit ziarului, neînţelegerile pe tema imigraţiei par să fi rămas în trecut, în timp ce nu există diferenţe între cele două guverne în probleme cheie, cum ar fi raportarea la Rusia sau politica climatică.

“Promovarea protecţiei climei la nivel mondial şi sprijinirea schimbărilor ecologice este o sarcină centrală urgentă a timpului nostru, subliniată de descoperirile ştiinţifice şi convenită la nivel global ca parte a Acordului de la Paris”, se arată în documentul comun.

În ceea ce priveşte războiul din Ucraina, ambii şefi de guvern au declarat că Germania şi Italia “sunt împreună în faţa războiului de agresiune neprovocat, nejustificat şi ilegal al Rusiei împotriva Ucrainei”.

Mai mulţi miniştri din ambele părţi au fost prezenţi la Berlin pentru consultări.

Predecesorul lui Meloni, Mario Draghi, şi cancelarul Scholz conveniseră deja, în 2021, să lanseze planul de acţiune germano-italian.

Ideea urmează unui tratat de prietenie anterior, semnat de Italia şi Franţa, cu scopul ca ambele ţări să colaboreze mai strâns pe teme precum politica economică, de securitate şi migraţia.

Meloni şi partidul său naţionalist de extremă dreaptă Fraţii Italiei sunt la guvernare de la sfârşitul lunii octombrie 2022 împreună Forza Italia şi Lega Nord.

Recent, a existat o dispută cu Berlinul cu privire la ajutorul financiar german pentru organizaţiile neguvernamentale (ONG) care salvează migranţii din Marea Mediterană pentru a-i aduce la ţărm în Italia. În luna septembrie, premierul italian s-a plâns în legătură cu acest subiect într-o scrisoare adresată omologului german. La începutul lunii octombrie, statele membre UE au convenit asupra unei poziţii comune privind reforma europeană planificată în domeniul azilului, urmată de discuţii de conciliere între Germania şi Italia.

La o întâlnire între Scholz şi Meloni, pe 6 octombrie, în marja unui summit informal al UE desfăşurat la Granada, în Spania, cei doi au menţionat “cooperarea excelentă” dintre Berlin şi Roma.

Întâlnirea de miercuri cu premierul italian de extremă dreapta a fost aspru criticată de partidul de stânga Die Linke din Germania. “Prim-ministrul italian nu este genul de oaspete de stat care ar trebui să aibă un covor roşu”, a declarat pentru dpa lidera partidului, Janine Wissler.

Articole recente

Trump îi dă lui Putin alt termen, de 10-12 zile, pentru a ajunge la o încetare a focului în Ucraina

Preşedintele SUA, Donald Trump, a declarat luni că acordă Rusiei un nou termen limită de…

35 de secunde ago

Durov, fondatorul Telegram, interogat în Franța în legătură cu presupus conținut ilegal pe aplicație

Fondatorul Telegram, Pavel Durov, a fost interogat luni de magistrații anchetatori din Paris în legătură…

3 minute ago

Eturia: În ultimii ani, Malaezia cucerește turiștii români

Malaezia devine una dintre revelațiile turistice ale ultimilor ani pentru români. Numărul călătoriilor a crescut…

34 de minute ago

Ucraina: Serghei Lavrov elogiază “pragmatismul” lui Donald Trump şi susţine că Europa “a înnebunit”

Ministrul rus de externe Serghei Lavrov a elogiat luni pragmatismul preşedintelui SUA, Donald Trump, cu…

o oră ago

Ministerul Finanțelor: În primele șase luni, deficit de 3,68% din PIB față de deficitul de 3,62% din PIB aferent celor șase luni ale anului 2024

Execuția bugetului general consolidat în primele șase luni ale anului 2025 s-a încheiat cu un…

2 ore ago

FNGCIMM garantează creditele punte în baza adeverințelor APIA 

Începând cu luna iulie 2025, fermierii crescători de animale pot beneficia de credite punte avantajoase,…

3 ore ago

This website uses cookies.

Read More