Folosim cookie-uri pentru a analiza traficul și a îmbunătăți experiența ta.
RefuzSursa foto: commons.wikimedia.org/wiki/File:Mohrenstrasse_Berlin_2011_ubt.JPG
Compania de transport public BVG din Berlin a anunţat vineri că va redenumi o staţie de metrou din centrul oraşului, cunoscută pentru că poartă un nume bazat pe un cuvânt jignitor pentru negrii, informează Reuters, potrivit Agerpres.
Anunţul vine pe fondul unei răfuieli la nivel mondial cu moştenirea îngropată a rasismului şi a crimelor coloniale care stau la baza multor societăţi occidentale, declanşate de moartea afro-americanului George Floyd din cauza relelor tratamente aplicate de un ofiţer de poliţie alb.
BVG din Berlin a spus că staţia de metrou “Mohrenstrasse” (Strada Maurilor), ce conţine termenul medieval pentru oamenii din Africa de Nord, va fi redenumită după o altă stradă din apropiere, Glinkastrasse, botezată astfel după numele compozitorul rus din secolul al XIX-lea Mihail Ivanovici Glinka.
Staţia de metrou aflată la câteva sute de metri de Poarta Brandenburg, chiar în centrul Berlinului, a avut mai multe denumiri de-a lungul timpului, de la deschiderea sa în 1908. Actualul nume datează din 1991.
Deşi cuvântul “mohr” nu mai este folosit în limba germană modernă, lingviştii susţin că o conotaţie peiorativă datează din secolul al 18-lea, iar trecutul la care duce cu gândul acest cuvânt a determinat plângeri pentru utilizarea sa în numele anumitor străzi.
Luna trecută, activişti neidentificaţi au lipit peste această denumirea afişată la intrarea în staţia de metrou una temporară şi anume: “George Floyd Street” (Strada George Floyd).
“Din respect pentru dezbaterea uneori controversată despre numele străzii, BVG a decis să nu o mai folosească pentru a denumi staţia de metrou”. “BVG respinge toate formele de rasism şi discriminare”, a anunţat compania de transport public din capitala Germaniei.
Rezerva Federală a SUA (Fed) a menţinut dobânda de referinţă la un interval cuprins între…
Ionuţ Aurică a fost numit în funcţia de vicepreşedinte al Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală,…
Valentin Ionescu (foto stânga), Președintele Institutului de Studii Financiare (ISF) și Ieronim Ștefan (dreapta), coordonatorul…
Serviciul Geofizic al Academiei Ruse de Științe a publicat pe canalul său de Telegram foto…
Robert Cosmin Până a fost numit Director General Adjunct al SAI Muntenia Invest, pentru un…
Emiratele Arabe Unite (EAU) vor începe, cu acordul Israelului, construcţia unei conducte importante ce va…
This website uses cookies.
Read More