Update articol:

Germania: Creşterea economiei a depăşit estimările în trimestrul doi din 2022

Germania Sursa foto: Pixabay

Germania, cea mai mare economie europeană, a înregistrat creştere în trimestrul doi din 2022, depăşind estimările analiştilor, datorită cheltuielilor guvernamentale şi ale gospodăriilor, în pofida crizei din energie, arată datele publicate joi de Oficiul Federal de Statistică (Destatis), transmite Reuters, potrivit Agerpres.

În estimarea iniţială din iulie, Destatis previziona o stagnare a economiei în trimestrul doi din 2022, după ce în primele trei luni din acest an s-a înregistrat un avans de 0,8%.

În perioada aprilie-iunie 2022, conform datelor ajustate sezonier, PIB-ul Germaniei a crescut cu 0,1% comparativ cu trimestrul precedent, şi cu 1,7% faţă de perioada similară din 2021, în timp ce analiştii se aşteptau la o creştere zero.

“În pofida condiţiilor dificile … a evoluţiilor economiei globale, PIB-ul Germaniei a avut o evoluţie bună în primele două trimestre din 2022”, a afirmat Georg Thiel, preşedintele Destatis.

În trimestrul doi din 2022, cheltuielile gospodăriilor au urcat cu 0,8%, comparativ cu precedentele trei luni, în pofida inflaţiei ridicate şi a crizei din energie, în timp ce cheltuielile guvernamentale au urcat cu 2,3%.

“Factorii negativi sunt în prezent la un nivel atât de ridicat, că nu putem exclude o scădere semnificativă a activităţii economice. Sau altfel spus: trebuie să aibă loc multe lucruri pozitive pentru ca să nu aibă loc o recesiune”, a apreciat Thomas Gitzel, economist şef la VP Bank.

BVB | Știri BVB
ALTUR S.A. (ALT) (27/10/2025)

Prelungire termen de maturitate/scadenta pentru obligatiunile emise de ALTUR

LONGSHIELD INVESTMENT GROUP S.A. (LONG) (27/10/2025)

Autorizare membru al Consiliului de Administrare al SAI Muntenia Invest SA

TERAPLAST SA (TRP) (27/10/2025)

Detalii teleconferinta T3/2025

BITTNET SYSTEMS SA BUCURESTI (BNET) (27/10/2025)

Notificare - rascumparare actiuni proprii 20.10.2025 - 24.10.2025

ROMPETROL RAFINARE S.A. (RRC) (27/10/2025)

Programul de investitii in capacitatile de stocare, continuat de Rompetrol Rafinare