Afaceri

Actualizare: Agenţia Europeană pentru Securitate Aviatică (EASA) a suspendat toate zborurile avioanelor Boeing 737 MAX în UE

Agenţia Europeană pentru Securitate Aviatică (EASA) a suspendat marţi toate zborurile avioanelor Boeing 737 MAX în UE, în urma accidentului unei aeronave 737 MAX 8 în Etiopia,  transmite Euronews. Suspendarea decisă de autoritatea de reglementare europeană este cea mai grea lovitură primită de Boeing în urma accidentulu aviatic de duminică şi pune presiune pe Statele Unite să ia o măsură similară, potrivit Reuters.

………………….

Ministrul german al Transporturilor Andreas Scheuer a declarat marţi că spaţiul aerian al Germaniei a fost închis pentru aeronave Boeing 737 MAX, măsuri similare fiind anunţate în Europa de către autorităţile aeronautice din Regatul Unit, Franţa, Irlanda, Austria, Olanda şi Italia relatează Reuters, potrivit .

Regatul Unit s-a alăturat marţi unui număr tot mai mare de state care au suspendat zborurile cu avioane Boeing 737 MAX, după ce un avion de acest tip aparţinând companiei Ethiopian Airlines s-a prăbuşit duminică, cu 157 de persoane la bord.

Franţa a decis de asemenea să interzică accesul avioanelor Boeing 737 MAX în spaţiul său aerian, a anunţat marţi Direcţia Generală a Aviaţiei Civile (DGAC).

“Având în vedere circumstanţele accidentului din Etiopia, autorităţile franceze au luat decizia, ca măsură de precauţie, de a interzice orice zbor comercial efectuat cu un Boeing 737 MAX către, de pe sau peste teritoriul francez”, a anunţat DGAC într-un comunicat.

Autoritatea Aviatică Irlandeză (IAA) a anunţat la rândul ei suspendarea temporară a zborurilor cu avioane Boeing 737 MAX în spaţiul aerian irlandez după accidentul mortal din Etiopia.

“Decizia IAA a fost luată ţinând seama de pierderea fără precedent a două avioane Boeing 737 MAX în ultimele luni”, se arată în comunicat. “Deoarece momentan nu avem suficiente informaţii de pe cutia neagră a avionului prăbuşit în Etiopia, am emis, ca măsură de precauţie, instrucţiuni pentru a opri orice zbor comercial cu Boeing 737 MAX al oricărui operator care aterizează, decolează sau zboară în spaţiul aerian irlandez”, a precizat IAA.

Austria a decis şi ea suspendarea zborurilor cu avioane Boeing 737 MAX, din motive de securitate până la o notificare ulterioară, a anunţat ministrul Transporturilor. “Siguranţa este principala prioritate în aviaţie”, a subliniat ministrul Norbert Hofer, adăugând că măsura vizează protejarea pasagerilor, a piloţilor şi a membrilor echipajului.

Olanda a dispus de asemenea închiderea spaţiului său aerian pentru aeronave tip Boeing 737 MAX 8, a anunţat agenţia de presă ANP, citând Ministerul Transporturilor.

Şi Italia se alătură ţărilor care interzic accesul aeronavelor tip Boeing 737 MAX în spaţiul lor aerian în urma accidentului din Etiopia. Măsura “de precauţie” este valabilă până la o notificare ulterioară, a anunţat Autoritatea Aviaţiei Civile din Italia, ENAC, potrivit unui comunicat. Compania Air Italia are trei avioane Boeing 737 MAX 8 în flota sa, fiind singura companie italiană care are în flotă acest tip de aeronavă.

Un aparat Boeing 737 MAX 8 al companiei Ethiopian Airlines, cu 157 de persoane la bord, s-a prăbuşit duminică la sud-est de Addis Abeba la scurt timp după decolare, la patru luni după un accident similar al unui avion de acelaşi tip al companiei Lion Air în Indonezia soldat cu 189 de morţi, în urma ambelor catastrofe neexistând supravieţuitori.

După prăbuşirea avionului etiopian, mai multe ţări, printre care China, Indonezia, Singapore, Oman, Coreea de Sud şi Mongolia au dispus suspendarea zborurilor cu avioane Boeing 737 MAX, la fel procedând şi numeroase companii aeriene, printre ele fiind Ethiopian Airlines, Cayman Airways, Gol, Aeromexico, Comair şi Aerolineas Argentinas.

În Europa, compania low-cost Norwegian Air şi TUI Airways s-au alăturat operatorilor care au decis să oprească la sol toate avioanele de acest tip.

Articole recente

Marco Rubio afirmă că acordul de încetare a focului între Ucraina și Rusia „nu este exclus”

Secretarul de stat a mai declarat că nu crede că impunerea de sancțiuni suplimentare împotriva…

9 ore ago

Zelensky insistă pentru mai multă claritate cu privire la garanțiile de securitate pentru Ucraina în cazul unui acord de pace

Președintele ucrainean Volodymyr Zelensky a insistat pentru mai multă claritate cu privire la forma pe…

9 ore ago

Trump şi Putin au convenit în Alaska asupra unor ‘garanţii de securitate solide’ pentru Ucraina, susţine Witkoff

Preşedintele american şi omologul său rus au convenit în timpul întâlnirii lor de vineri din…

9 ore ago

Bolojan: România îşi poate recâştiga credibilitatea şi predictibilitatea prin respectarea angajamentelor şi consecvenţă în decizii

Respectarea angajamentelor şi consecvenţa în decizii sunt singurele căi prin care România îşi poate recâştiga…

9 ore ago

Ucraina: Von der Leyen salută propunerea lui Trump de a oferi garanţii de securitate inspirate de NATO

Preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a salutat duminică propunerea preşedintelui american, Donald Trump,…

9 ore ago

Incendii în Spania: Premierul Sanchez propune un pact naţional pentru urgenţă climatică

Prim-ministrul spaniol a anunţat un "pact naţional pentru urgenţă climatică" care să lase deoparte "luptele…

9 ore ago

This website uses cookies.

Read More