Energie

Germania îşi reactivează centralele pe cărbune pentru a economisi gazul

Guvernul german a aprobat miercuri o reglementare ce permite revenirea la punerea în funcţiune a termocentralelor pe bază de cărbune şi petrol, pentru a economisi gazele naturale, relatează agenţia EFE, potrivit Agerpres.

Termocentralele, menţinute în rezerva strategică a Germaniei, vor putea funcţiona astfel temporar până la sfârşitul iernii viitoare.

Măsura face parte din pachetul impulsionat de Ministerul german al Economiei şi Protecţiei Climei, în timp ce în contextul războiului din Ucraina livrările de gaze ruseşti au scăzut, există riscul sistării lor dacă Rusia ar decide astfel ca represalii pentru sancţiunile împotriva sa, iar Germania caută oricum să-şi diminueze dependenţa faţă de gazul rusesc, dar alternativele, în special gazele naturale lichefiate, sunt mai scumpe şi costurile energetice sunt deja în creştere.

Germania este foarte dependentă de materiile prime energetice ruseşti. Înaintea războiului început în februarie ea importa din Rusia 55% din necesarul său de gaze naturale, procent diminuat între timp la 35%.

Dar scăderea recentă a livrărilor de gaze ruseşti ameninţă obiectivul ţărilor europene de a-şi umple depozitele de gaze până în noiembrie.

”Dorim să economisim gaze acum pentru a ne umple depozitele în perspectiva iernii. Ne vom spori în acest mod precauţiile şi ne vom proteja în faţa unei acutizări a situaţiei actuale pe piaţa energetică”, a motivat reactivarea centralelor pe cărbune ministrul german al economiei, Robert Habeck.

Noua reglementare va permite reintrarea în funcţiune a centralelor care nu funcţionează pe bază de gaz şi care au împreună o capacitate instalată de 4,3 gigavaţi pentru cărbune şi 1,6 gigavaţi pentru uleiuri minerale. Acestora li se adaugă centralele pe cărbune care urmau să fie dezafectate anul acesta şi anul viitor şi care însumează o capacitate de 2,6 gigavaţi.

Dar ”obiectivul prioritar de a finaliza renunţarea la cărbune în Germania până în 2030 nu va fi afectat de această măsură temporară”, asigură Ministerul german al Economiei şi Protecţiei Climei.

Articole recente

Moțiunea de cenzură la proiectul privind reforma instituțiilor autonome – respinsă

Moțiunea de cenzură intitulată 'Guvernul mimează reforma - ASF, ANRE și ANCOM continuă să fie…

22 de minute ago

Moțiunea de cenzură la proiectul privind guvernanța corporativă – respinsă

Moțiunea de cenzură "Opriți politizarea companiilor publice. Opriți batjocorirea proprietății statului!' a fost respinsă, duminică,…

2 ore ago

Parlament-moţiune de cenzură/Grindeanu: Românii nu ne-au ales pentru a flutura demisia pentru ping-pong politic; nu ne lăsăm şantajaţi

Preşedintele interimar al PSD Sorin Grindeanu a afirmat, duminică, în Plenul Parlamentului, că PSD nu…

3 ore ago

Grecia/ Fraudarea ajutoarelor agricole europene, “o problemă cronică” (premierul grec)

Premierul grec Kyriakos Mitsotakis a afirmat duminica aceasta că fraudarea ajutoarelor agricole europene constituie "o…

3 ore ago

This website uses cookies.

Read More