International

Germania îşi va activa scutul tarifar împotriva creşterii preţului energiei, în pofida protestelor europene

Ajutorul masiv promis de cancelarul german Olaf Scholz companiilor şi gospodăriilor va fi implementat începând cu 1 ianuarie 2023 pentru a combate inflaţia provocată de creşterea costurilor energetice, măsură criticată de partenerii europeni ai Germaniei, care consideră că acest ajutor distorsionează concurenţa în interiorul UE.

”Este important pentru noi toţi să găsim mijloacele de a diminua povara asupra cetăţenilor (…), companiilor mici şi mari, astfel încât să traversăm împreună această perioadă”, a declarat Scholz în urma unei consultări cu responsabilii regionali, transmite AFP, potrivit Agerpres.

Plafonarea preţurilor la gaze şi electricitate a fost concepută ”pentru ca cetăţenii să nu fie preocupaţi de facturile lor”, în timp ce rata inflaţiei a depăşit 10% în Germania.

Acesta ajutor este componenta principală a unui plan de 200 de miliarde de euro anunţat în septembrie de guvernul de la Berlin, plan care a iritat mai mulţi parteneri europeni ai Germaniei, ce au acuzat-o că-şi urmăreşte doar propriul interes.

În replică, Berlinul afirmă că măsurile sale sunt oarecum similare cu alte planuri de ajutor adoptate în rândul statelor UE, mai ales de către Franţa.

Printre măsurile incluse în planul Germaniei se numără plafonarea de la 1 ianuarie a preţului gazului pentru 25.000 de mari companii, şcoli şi spitale, iar de la 1 martie de asemenea pentru gospodării şi IMM-uri, precum şi subvenţionarea de către stat a 80% din consumul gospodăriilor, pentru diferenţa de 20% urmând ca gazul să fie plătit la preţul pieţei.

Prima economie a Uniunii Europene, bazată pe industrie şi exporturi, riscă să-şi vadă întregi sectoare productive asfixiate de creşterea preţurilor, iar companiile care dispun de mijloacele necesare ar putea fi tentate să-şi delocalizeze producţia în afara Germaniei, situaţii pe care guvernul de la Berlin încearcă să le prevină prin acest plan masiv de ajutor.

Articole recente

WeMat încheie anul 2022 cu venituri de 17 milioane euro, în creștere cu 13,5% față de anul precedent

WeMat, companie care activează pe segmentul pardoselilor comerciale pe piața imobiliară, anunță venituri de 17…

12 minute ago

CreditAmanet raportează venituri în creștere cu 30% în 2022 față de anul precedent şi o creştere cu peste 20% a profitului

În 2023, CreditAmanet va investi un milion de euro în digitalizare; Planurile de dezvoltare includ…

15 minute ago

Percheziţii DNA la Poliţia Locală şi Poliţia Capitalei într-un dosar privind încheierea unor contracte de achiziţie

Procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie efectuează, luni, percheziţii în municipiul Bucureşti şi în judeţul Călăraşi într-un…

o oră ago

18 companii listate la Bursa de Valori București, din Piața Principală și Piața AeRO, au obținut nota maximă VEKTOR (ARIR)

ARIR (Asociația Română pentru Relația cu Investitorii), promotorul conceptului de Relaţia cu Investitorii (IR), publică…

o oră ago