Folosim cookie-uri pentru a analiza traficul și a îmbunătăți experiența ta.
Refuzsursa foto: Pixabay
Germania îşi va deconecta anul viitor în aprilie ultimele reactoare nucleare aflate în funcţiune, măsură ce era preconizată pentru decembrie anul acesta, dar care a fost amânată din cauza dificultăţilor în aprovizionarea cu energie provocate de războiul din Ucraina şi de dependenţa Germaniei faţă de gazul rusesc, relatează marţi agenţia EFE, potrivit Agerpres.
Amânarea a fost decisă în noiembrie printr-o lege impulsionată în parlament de cancelarul social-democrat Olaf Scholz, în pofida opoziţiei partenerilor săi de coaliţie liberali şi din partidul Verzilor.
Scholz a insistat atunci că menţinerea în exploatare a centralelor nucleare iarna aceasta este necesară ca soluţie provizorie în timp ce Germania caută înlocuirea gazului rusesc în mixul său energetic, avertizând că în caz contrar ar putea surveni pe parcursul iernii întreruperi punctuale de furnizare a energiei electrice.
Reactoarele nucleare Isar 2 şi Neckarwestheim 2 (ambele din sud), precum şi Emsland (vest), ar fi trebuit să fie deconectate pe 31 decembrie, conform foii de parcurs stabilite în 2011. Aceste trei reactoare au generat în prima jumătate a anului în curs 6% din energia consumată în Germania.
Calendarul renunţării la energia nucleară a fost anunţat iniţial de cancelarul social-democrat Gerhard Schroeder în anul 2000, susţinut la acea vreme de Verzi, şi confirmat apoi de cancelarul conservator Angela Merkel în 2011, în urma catastrofei de la centrala japoneză Fukushima.
Lidera Camerei Comunelor, Lucy Powell, a fost destituită vineri de premierul britanic Keir Starmer, în…
Populistul britanic Nigel Farage, promotor al Brexitului şi prieten al preşedintelui american Donald Trump, a…
Autorităţile americane au arestat 475 de muncitori de la o fabrică a concernului auto sud-coreean…
Comisia Europeană a aplicat vineri gigantului american Google o amendă de 2,95 miliarde de euro…
Consiliul de administraţie al companiei Tesla a propus vineri un pachet salarial pentru directorul său…
Guvernul polonez va prelungi plafonarea prețurilor la energie electrică până în trimestrul al patrulea, a…
This website uses cookies.
Read More