Categories: Fără categorie

Germania: Ministrul de finanţe Scholz critică o propunere de majorare suplimentară a vârstei de pensionare până la 68 de ani

Ministrul german de finanţe, Olaf Scholz, a declarat marţi că propunerea unor consilieri economici de majorare suplimentară a vârstei de pensionare până la 68 de ani este greşită şi că germanii se pot baza pe Partidul Social Democrat (SPD), din care face parte, să blocheze o astfel de măsură după alegerile federale din septembrie, transmite Reuters, potrivit Agerpres.

Conform reglementărilor instituite de prima coaliţie de guvernare condusă de cancelarul Angela Merkel în 2006, vârsta la care germanii se pot pensiona cu pensie integrală, fără penalizări, va creşte gradual de la 65 la 67 de ani până în 2031.

Însă, în faţa unei societăţi în proces de îmbătrânire rapidă şi a unei forţe de muncă în diminuare după decenii de natalitate scăzută şi imigraţie inegală, o comisie de consilieri ai Ministerului Economiei a propus ca pragul de pensionare să crească suplimentar până la 68 de ani în 2042.

Scholz, care este şi candidatul social-democraţilor la funcţia de cancelar, a declarat, cu prilejul unei conferinţe pe teme economice a SPD, că se va opune propunerii, subliniind că germanii se pot baza pe el pentru a proteja pensii juste şi stabile.

Propunerea ‘nu doar că este bazată pe calcule greşite, dar este şi injustă social’, a spus Scholz, menţionând că previziuni anterioare privind creşterea populaţiei şi presiuni demografice asupra sistemului de pensii de stat s-au dovedit a fi eronate.

‘Aşadar, e corect să spunem că toate acele scenarii de groază sunt motivate politic şi nefundamentate. Ele sunt menite să promoveze tăieri de pensii pentru care nu există o nevoie reală’, a mai spus ministrul social-democrat.

Într-o tentativă de ‘diminuare a pagubelor’, ministrul economiei, Peter Altmaier, din Uniunea Creştin-Democrată (CDU) a cancelarului Angela Merkel, s-a distanţat de propunerea consilierilor săi, declarând că nu vede nicio necesitate pentru alte modificări ale vârstei oficiale de pensionare.

Olaf Scholz are dificultăţi deocamdată să transfere nivelul său personal ridicat de aprobare din partea electoratului în sprijin general în favoarea SPD, partid care stagnează pe locul al treilea în sondaje, după conservatori şi Verzi, mai notează Reuters.

Articole recente

Aeronave poloneze şi aliate ridicate de la sol, aeroportul din Lublin închis într-un gest “preventiv”

Avioane poloneze şi aliate au fost desfăşurate sâmbătă pentru a proteja spaţiul aerian polonez din…

6 ore ago

Unicredit ar putea vinde participația în Commerzbank unei bănci din afara UE

Andrea Orcel, CEO al UniCredit, a declarat că banca italiană ar putea lua în considerare…

7 ore ago

Daniel David: Dacă moţiunea simplă trece, deşi nu sunt obligat, nu mai am de ce să fiu ministru

Ministrul Educaţiei, Daniel David, a declarat sâmbătă că îşi va da demisia din funcţie în…

8 ore ago

Guvernul spune că decizia eliminării plafonării adaosului comercial la alimentele de bază a fost luată de coaliţie

Guvernul a transmis, sâmbătă, că decizia eliminării plafonării adaosului comercial la alimentele de bază a…

8 ore ago

This website uses cookies.

Read More