International

Germania “nu vrea să se decupleze” de la China, ci “să demonteze dependenţele” (Scholz); Beijingul acuză SUA de interferenţă

Cancelarul german Olaf Scholz s-a angajat să schimbe modul în care ţara sa tratează cu China şi a promis ‘ discuţii sincere’ în vizita pe care o va întreprinde la Beijing, transmite dpa, potrivit Agerpres.

‘Căutarea securităţii naţionale – sinonimă cu stabilitatea sistemului comunist – şi autonomia naţională vor continua mai semnificativ. Şi, pe măsură ce China se schimbă, modul în care tratăm cu China trebuie să schimbe şi el’, a scris Scholz joi într-un articol pentru Politico.

Deşi războiul din Ucraina a schimbat multe aspecte ale relaţiilor internaţionale, ‘chiar şi în condiţii schimbate, China rămâne un important partener de afaceri şi comerţ pentru Germania şi Europa – nu vrem să ne decuplăm de la el’, afirmă Scholz.

În acelaşi timp însă, Germania va ‘demonta dependenţele unilaterale’ de China în anumite produse sau tehnologii.

‘În privinţa investiţiilor chineze în Germania, vom face de asemenea diferenţe în funcţie de faptul dacă acestea creează sau exacerbează dependenţe riscante’, a adăugat cancelarul, referindu-se la recenta controversă legată de o investiţie chineză în portul Hamburg.

Potrivit dpa, achiziţia a primit aprobarea să continue, însă sub condiţii care limitează orice control asupra operaţiunilor portuare.

‘Vom continua să insistăm pe reciprocitate (în afacerile cu China). Şi, acolo unde China refuză să permită această reciprocitate, nu poate rămâne fără consecinţe’, mai spune cancelarul german.

În sfârşit, Olaf Scholz afirmă că, în discuţiile pe care le va avea, nu va evita ‘subiectele dificile’ precum statutul Taiwanului sau situaţia din provincia chineză Xinjiang.

Joi, purtătorul de cuvânt al diplomaţiei chineze a afirmat că SUA nu au ‘niciun drept’ să se amestece în cooperarea economică dintre China şi Germania, după ce Washingtonul ‘a sugerat puternic’ ca Beijingul să nu obţină un pachet de control în tranzacţia legată de un terminal din portul Hamburg, transmite Reuters.

Interferenţa Statelor Unite este simptomatică pentru practica acestora de diplomaţie coercitivă, a declarat Zhao Lijian într-un briefing de presă la Beijing.

‘Cooperarea pragmatică dintre China şi Germania este o chestiune a două state suverane, iar Statele Unite nu ar trebui să o atace fără motiv şi nu au dreptul să se amestece şi interfereze’, a declarat Zhao, cu o zi înaintea vizitei lui Scholz la Beijing, în care acesta este aşteptat să se întâlnească cu preşedintele chinez Xi Jinping.

Cosco, gigantul chinez de transport maritim şi logistică, a făcut o ofertă anul trecut de a prelua 35% din acţiunile la unul din cele trei terminale ale firmei de logistică HHLA în cel mai mare port german, dar coaliţia de guvernare de la Berlin este divizată în ce priveşte autorizarea tranzacţiei.

Germania ar putea permite Cosco să preia o participaţie mai redusă decât era prevăzut iniţial, în ceea ce Ministerul Economiei a descris săptămâna trecută ca fiind o ‘soluţie de urgenţă’ pentru a aproba tranzacţia, dar a-i reduce impactul.

Articole recente

Ministrul Mediului, la Poiana Largului: Există un risc pentru sănătatea oamenilor; măsurile luate – în sistem de urgenţă

Ministrul Mediului, Apelor şi Pădurilor, Diana Buzoianu, a declarat joi, la viaductul de la Poiana…

31 de minute ago

Două fonduri administrate de SAI Star Asset Management au ajuns să dețină 6,7% din BVB

Două fonduri administrate de SAI Star Asset Management au ajuns să dețină 6,7% din BVB,…

32 de minute ago

SUA: Kamala Harris va publica o carte despre campania sa prezidenţială din 2024

Fosta vicepreşedintă americană Kamala Harris a anunţat joi că va publica în septembrie o carte,…

34 de minute ago

Rusia: Putin a promulgat legea care înăsprește cenzura și supravegherea pe internet

Președintele rus Vladimir Putin a promulgat joi o lege ce prevede pedepsirea căutărilor pe internet…

36 de minute ago

Ministrul Mediului despre fondurile neatrase de Apele Române: Este o crimă pentru comunităţile expuse la inundaţii

Este o crimă pentru comunităţile locale care sunt expuse la inundaţii să dai cu piciorul…

38 de minute ago

Guvernul spaniol este “deschis” ideii unei posibile prelungiri a funcţionării centralelor nucleare

Guvernul spaniol de stânga este "deschis", sub rezerva anumitor condiţii, ideii unei posibile revizuiri a…

53 de minute ago

This website uses cookies.

Read More