International

Germania pledează pentru realizarea unui gazoduct care să lege Peninsula Iberică de Europa Centrală

Cancelarul german Olaf Scholz a pledat joi pentru construirea unei conducte de gaze naturale între Portugalia şi Europa Centrală, de care în prezent ar fi mare nevoie în contextul crizei energetice rezultate în urma războiului din Ucraina, iar în perspectivă ar ajuta eforturile UE de reducere a dependenţei sale energetice faţă de Rusia.

”M-am interesat mult de o conducă care astăzi ne lipseşte enorm de mult, şi anume o conductă pe care ar fi trebuit să o construim între Portugalia, Spania, prin Franţa şi până în Europa Centrală”, a spus Scholz, potrivit AFP, la o conferinţă de presă la care a participat după ce şi-a încheiat vacanţa estivală.

”Am propus să abordăm un asemenea proiect pe lângă omologii mei spaniol (Pedro Sanchez) şi portughez (Antonio Costa), dar şi în discuţiile cu preşedintele francez (Emmanuel Macron) şi cu preşedinta Comisiei Europene”, Ursula von der Leyen, a precizat Scholz, fără a oferit alte detalii despre iniţiativa pe care a sugerat-o.

Ideea unui gazoduct, denumit MidCat, a fost lansată în anul 2013 şi acesta ar fi urmat să lege regiunea spaniolă Catalonia de sud-estul Franţei. Dar în lipsa unui acord privind finanţarea şi a unui sprijin real din partea Franţei, care atunci nu era deplin convinsă de utilitatea proiectului, în 2019 acesta a fost în cele din urmă abandonat, potrivit Agerpres.

În plus, un studiu de fezabilitate comandat de Comisia Europeană concluzionase în 2018 că o asemenea infrastructură, cu un cost estimat de peste 440 de milioane euro, nu ar nici rentabilă şi nici necesară.

Ministrul spaniol al economiei, Nadia Calvito, s-a declarat anul acesta în martie favorabilă relansării proiectului, insistând însă că un asemenea interconector ar trebui să privească şi transportul ”hidrogenului verde”.

Problema securităţii energetice a Germaniei, ţară foarte dependentă de gazul rusesc, devine tot mai acută pe măsură ce Rusia îşi diminuează livrările de gaze către Europa ca represalii după sancţiunile ce i-au fost impuse de UE în urma agresiunii asupra Ucrainei.

Articole recente

Aeronave poloneze şi aliate ridicate de la sol, aeroportul din Lublin închis într-un gest “preventiv”

Avioane poloneze şi aliate au fost desfăşurate sâmbătă pentru a proteja spaţiul aerian polonez din…

8 ore ago

Unicredit ar putea vinde participația în Commerzbank unei bănci din afara UE

Andrea Orcel, CEO al UniCredit, a declarat că banca italiană ar putea lua în considerare…

9 ore ago

Daniel David: Dacă moţiunea simplă trece, deşi nu sunt obligat, nu mai am de ce să fiu ministru

Ministrul Educaţiei, Daniel David, a declarat sâmbătă că îşi va da demisia din funcţie în…

10 ore ago

Guvernul spune că decizia eliminării plafonării adaosului comercial la alimentele de bază a fost luată de coaliţie

Guvernul a transmis, sâmbătă, că decizia eliminării plafonării adaosului comercial la alimentele de bază a…

10 ore ago

This website uses cookies.

Read More