Auto

Germania presează UE să relaxeze interdicţia vânzării de automobile cu motoare pe combustie din 2035

Cancelarul german, Friedrich Merz, a cerut marţi mai multă “flexibilitate” cu privire la reglementările europene care prevăd interzicerea vânzărilor de maşini cu motoare cu ardere internă după 2035, un calendar criticat de industria auto, un sector cheie care în prezent este în criză, informează AFP, potrivit Agerpres.

“Suntem, desigur, fundamental dedicaţi tranziţiei către mobilitatea electrică”, dar “avem nevoie de reglementări europene inteligente, fiabile şi flexibile”, a declarat cancelarul german la deschiderea Salonului Auto Internaţional de la Munchen.

Declaraţiile lui Friedrich Merz sunt mai prudente, dar în linie cu cele venite de la reprezentanţii marilor producători germani de automobile – BMW, Mercedes şi Volkswagen – cărora li s-a alăturat Stellantis, al patrulea grup ca mărime din lume, care şi-au exprimat public îndoielile cu privire la obiectivul stabilit de Bruxelles. “2035 nu este realizabil”, a declarat luni, directorul general al Volkswagen, Oliver Blume, solicitând “clauze de revizuire” anuale.

Friedrich Merz, susţinător al unui sector auto german, pe care l-a descris drept “esenţial pentru prosperitatea ţării”, a considerat că deciziile care “impun o singură tehnologie” nu sunt calea corectă. Protecţia climei, a spus el, trebuie realizată în modul cel mai rentabil posibil, rămânând în acelaşi timp flexibil în ceea ce priveşte tehnologiile.

Chiar dacă sectorul auto mizează cu siguranţă pe vehiculele electrice, tranziţia în termeni de vânzări de modele noi în Europa este prea lentă pentru a garanta 100% până în 2035.

Totuşi, peste 150 de companii – producători de vehicule electrice, producători de baterii şi operatori de încărcare – văd lucrurile diferit şi luni au făcut un apel către preşedintele Comisiei Europene “să nu dea înapoi”.

Vineri, după încheierea Salonului auto de la Munchen, producătorii auto se vor întâlni cu Ursula von der Leyen la Bruxelles pentru a discuta despre viitorul sectorului în faţa provocărilor electrificării, concurenţei şi tensiunilor comerciale.

Jan Vlasak, în vârstă de 35 de ani, care lucrează pentru un producător german al cărui nume a refuzat să îl numească, spune că speră că UE va ceda. “Cred că (data 2035) ar trebui revizuită, împinsă înapoi cu cinci sau zece ani, asta ar fi bine”, a declarat Jan Vlasak.

“Este rar ca politicienii să se pronunţe atât de clar” pentru a apăra industria auto, a declarat şi Markus Sigmund, angajat la furnizorul de automobile Bosch. Potrivit acestuia, economia europeană este “într-un impas”, spre deosebire de China, un maestru în arta vehiculelor electrice accesibile.

În acest context, Salonul Auto de la Munchen beneficiază de o puternică prezenţă chineză: aproximativ 100 de expozanţi din aproximativ 700, o creştere de 40% faţă de 2023.

Gigantul auto chinez BYD a prezentat luni modelul său compact Dolphin Surf, care din luna mai poate fi achiziţionat pentru aproximativ 20.000 de euro şi care va fi produs, de la sfârşitul acestui an, şi la viitoarea sa fabrică din Ungaria, ocolind astfel taxele vamale europene.

Cel mai mare producător german de automobile, Volkswagen, va răspunde în 2026 cu trei mărci principale – VW, Cupra şi Skoda – care vor lansa vehicule entry-level pentru aproximativ 25.000 de euro. Obiectivul este acela de a cuceri aproximativ 20% din segmentul maşinilor electrice mici din Europa, adică câteva sute de mii de vehicule pe an.

O absenţă notabilă de la Munchen este constructorul american Tesla, prezent acum doi ani, ale cărui vânzări europene, îngreunate de sprijinul politic pentru formaţiunile de extremă dreapta al lui Elon Musk, au scăzut cu 43% în prima jumătate a anului. Acest lucru ar trebui să ofere mărcilor chineze mai multă vizibilitate.

Articole recente

România primește a doua cea mai mare alocare financiarã, de 16,68 mld. EUR, în cadrul programului SAFE, pentru a-și consolida capacitatea de apãrare

Comisia Europeanã alocã României suma de 16,68 miliarde de euro, prin intermediul noului instrument financiar…

12 minute ago

Sorin Grindeanu: Mecanismul prin care s-a folosit fondul de rezervă a fost propus de ministrul Finanţelor

Preşedintele interimar al PSD, Sorin Grindeanu, a declarat, marţi, că, în fostul guvern, mecanismul prin…

20 de minute ago

Qatar condamnă cu fermitate “atacul laș al Israelului”; „Israelul își asumă întreaga responsabilitate”: Netanyahu

Declarația de condamnare a Qatarului, în întregime Mai jos se află textul integral al condamnării…

23 de minute ago

Abu Dhabi lansează un model de raționament AI low-cost, provocând OpenAI și DeepSeek

Denumit K2 Think, sistemul pretinde că oferă performanțe comparabile cu modelele de raționament de vârf…

30 de minute ago

Israelul a bombardat șase țări arabe în ultima lună

Atacurile militare israeliene care au vizat astăzi Doha subliniază campania militară în continuă expansiune a…

40 de minute ago

SUA refuză să comenteze atacul Israelului de la Doha

Adjunctul secretarului de presă al Casei Albe, Anna Kelly, a declarat pentru Al Jazeera că…

44 de minute ago

This website uses cookies.

Read More