International

Germania: Preţul litrului de benzină a trecut de doi euro

Preţul unui litru de benzină în Germania a depăşit, pentru prima dată, pragul de doi euro, din cauza invadării Ucrainei de către Rusia, informează DPA, potrivit Agerpres.

Preţul mediu al unui litru de benzină premium de tip E10 era luni de 2,008 euro în timp ce litrul de motorină avea un preţ mediu de 2,032 euro, a anunţat marţi Automobil Clubul German (ADAC).

Comparativ cu situaţia din urmă cu un an creşterile sunt uriaşe, având în vedere că în luna martie 2021 litru de motorină costa, în medie, 1,315 euro în Germania, în timp ce litru de benzină premium de tip Super E10 costa 1,454 euro.

Principalul factor care a stat la baza acestei creşteri a preţului combustibililor la pompă este invadarea Ucrainei de către Rusia.

Luni, cotaţia barilului de ţiţei Brent din Marea Nordului, preţul de referinţă pentru Europa, a urcat, pentru scurt timp, până la 139 de dolari, după ce secretarul de stat al SUA, Antony Blinken, a vorbit de o posibilă interdicţie la importul de petrol rusesc.

Efectul de apreciere a fost majorat şi de întărirea dolarului în raport cu moneda euro, în condiţiile în care petrolul se tranzacţionează în dolari iar automobiliştii germani plătesc în euro. În plus, preţul la motorină este influenţat şi mai mult de cererea mare pentru combustibilii utilizaţi la încălzire, într-un moment în care importatorii îşi reduc importurile de motorină din Rusia.

Articole recente

Crinel Nicu Grosu numit şef al Corpului de Control al premierului / Cine este Crinel Nicu Grosu

Prim-ministrul Ilie Bolojan l-a numit, vineri, în funcţia de şef al Corpului de Control al…

43 de minute ago

Italia, un magnet pentru super-bogaţi: regimul fiscal relaxat atrage un val de milionari

Italia se distinge în Europa prin politica sa prietenoasă faţă de cei foarte bogaţi, atrăgând…

51 de minute ago

Trump va găzdui summitul G20 la una din proprietăţile sale americane în 2026

Preşedintele american Donald Trump a anunţat vineri că summitul liderilor G20 din 2026 va avea…

56 de minute ago

Maduro consideră că un diferend cu Washingtonul “nu justifică” un conflict militar

Preşedintele Venezuelei Nicolas Maduro a afirmat vineri că "niciunul dintre diferendele" dintre Venezuela şi Statele…

59 de minute ago

SUA: Trump a semnat ordinul pentru a redenumi Departamentul Apărării în Departamentul de Război

Preşedintele american Donald Trump a semnat vineri un ordin executiv pentru a redenumi Departamentul Apărării…

o oră ago

This website uses cookies.

Read More