Carsten Brzeski/ Sursa foto: Linkedin
Producţia industrială în Germania a scăzut mai mult decât se estima în decembrie 2022, în contextul declinului ramurilor industriale mari consumatoare de energie şi al perturbărilor din lanţurile de aprovizionare cu care se confruntă cea mai mare economie europeană, transmit DPA şi Reuters, potrivit Agerpres.
Conform datelor publicate marţi de Oficiul Federal de Statistică (Destatis), producţia industrială a înregistrat în decembrie 2022 o scădere de 3,1% faţă de noiembrie (când a crescut cu 0,4%), în timp ce analiştii estimau un declin de 0,7%. Este cel mai sever declin din martie 2022, când producţia industrială a scăzut cu 4,2%.
În plus, producţia în ramurile industriale mari consumatoare de energie a scăzut cu 6,1% în decembrie.
Comparativ cu decembrie 2021, producţia industrială a scăzut cu 3,9%, după un declin de 0,5% luna precedentă.
Datele arată cât de mult afectează criza energetică industria germană, a apreciat Carsten Brzeski, de la ING. Acesta a adăugat: “Fostul motor de creştere al economiei germane se poticneşte, iar perspective de îmbunătăţire nu se întrevăd”.
Germania, afectată sever de întreruperea livrărilor de gaze ruseşti către Europa Occidentală, a cerut gospodăriilor, companiilor şi industriei să încerce să îndeplinească pe plan naţional obiectivul de a economisi 20% din gaze, pentru evitarea penuriei în perioada iernii.
În decembrie 2022, consumul de gaze în industrie a scăzut cu 15,4% faţă de media înregistrată în decembrie în perioada 2018-2021.
Pe ansamblul anului trecut, producţia industrială a Germaniei în termen ajustaţi calendaristic a fost cu 0,6% mai redusă decât în 2021 şi cu 5% mai scăzută faţă de 2019, înaintea pandemiei.
“Aceste date completează un final mizerabil de an 2022 pentru economia Germaniei, în urma prăbuşirii vânzărilor de retail şi a exporturilor”, a afirmat economistul Claus Vistesen, de la Pantheon Macroeconomics. Acesta estimează un declin de 0,7% al producţiei industriale a Germaniei în trimestrul patru din 2022 şi avertizează că situaţia în primele trei luni din 2023 va fi şi mai dificilă.
Datele privind evoluţia industriei subliniază problemele cu care se confruntă Germania, în contextul încetinirii economiei globale, al deficitului de materiale şi crizei energetice, care afectează producţia.
Creşterea costurilor cu energia afectează semnificativ industria germană, avertizează analiştii.
Guvernul vrea să instituie premiul naţional ,,Ambasador Mihnea Constantinescu" pentru merite deosebite în combaterea antisemitismului,…
Pentru clasele a XII-a zi, a XIII-a seral și frecvență redusă, situația școlară a elevilor…
AVAX Group anunță că a semnat un contract cu Mass Group Holding (MGH) Group pentru…
Elena Maria Sava, director general al Direcţiei Generale inspecţie şi supraveghere teritorială a activităţilor miniere…
Ion Cupă a fost numit preşedinte, cu rang de secretar de stat, al Autorităţii Vamale…
Nicoleta Cârciumaru a fost numită preşedinte, cu rang de secretar de stat, al Agenţiei Naţionale…