International

Germania riscă o criză politică în “cel mai rău moment”, avertizează vice-cancelarul Robert Habeck

Germania – unde spectrul imploziei planează asupra coaliţiei cancelarului Olaf Scholz – riscă o criză politică “în cel mai rău moment”, ţinând cont de dificultăţile economice cu care se confruntă şi de incertitudinile pe plan geopolitic, a avertizat luni vice-cancelarul Robert Habeck, citat de AFP.

Un eşec al guvernului condus de social-democratul Olaf Scholz împreună cu Verzii şi liberalii din FDP ar veni “în cel mai rău moment posibil, având în vedere ceea ce se întâmplă în Ucraina, situaţia economică din Germania şi alegerile americane”, a declarat presei Robert Habeck de la Verzi, ministru al economiei şi climei.

El a purtat anterior discuţii la cancelarie cu Olaf Scholz şi cu liderul FDP, ministrul de finanţe Christian Lindner.

Liderii coaliţiei tripartite, aflate la cel mai scăzut nivel în sondaje, încearcă de câteva săptămâni să-şi rezolva dezacordurile cu privire la politica economică a ţării.

Bugetul pe 2025, în centrul tuturor tensiunilor, urmează să fie finalizat până la jumătatea lunii noiembrie.

Mai multe reuniuni de negociere sunt programate pentru săptămâna aceasta şi săptămâna viitoare, în timp ce ipoteza unei implozii a coaliţiei în cazul unui impas în negocieri câştigă teren. Acest lucru ar deschide calea pentru alegeri anticipate înainte de data prevăzută la 28 septembrie 2025.

“Guvernul trece printr-un într-un moment dificil”, a recunoscut Robert Habeck. Rezolvarea divergenţelor privind bugetul “nu este o provocare uşoară, dar este o provocare care poate fi depăşită”, consideră el.

Dezacordurile din cadrul coaliţiei aflate la putere de la sfârşitul anului 2021 se concentrează pe soluţiile pentru relansarea celei mai mari economii europene, ameninţate de recesiune pentru al doilea an consecutiv.

Social-democraţii lui Olaf Scholz nu vor să renunţe la problemele sociale, în timp ce Verzii încearcă să îşi salveze agenda ecologică.

Propunerile recente ale ministrului de finanţe ameninţă să agraveze criza, întrucât contravin liniei adoptate de guvern până în prezent.

Acesta cere în special să se pună capăt “taxei de solidaritate” introduse în 1991, iniţial pentru a finanţa costurile reunificării, şi abandondarea de către Germania a obiectivelor sale climatice, mai ambiţioase decât cele stabilite de Uniunea Europeană.

Cancelarul şi-a îndemnat partenerii de coaliţie să fie pregătiţi pentru un compromis. “Este vorba de a face faţă provocărilor cu care ne confruntăm în aceste vremuri dificile”, a declarat el într-un mesaj pe reţeaua de socializare X, făcând apel la aliaţii săi să dea dovadă de “pragmatism” şi nu de “ideologie”. (Agerpres)

Articole recente

Ședință CGMB: Masterplanul Velo București și proiecte privind modernizarea vehiculelor transportului în comun, pe ordinea de zi

Consilierii generali ai Capitalei se întrunesc în ședință, miercuri, de la ora 11:00, iar printre…

28 de minute ago

Preţurile petrolului au crescut cu peste 3% marţi, pe fondul detensionării războiului comercial şi al presiunilor SUA asupra Rusiei

Preţurile petrolului au crescut marţi cu peste 3%, extinzând avansul de luni, în contextul unei…

39 de minute ago

Gaza: Marea Britanie va recunoaşte statul Palestina în septembrie dacă Israelul nu va lua măsuri ‘substanţiale’, declară Starmer

Prim-ministrul britanic Keir Starmer a declarat marţi că Marea Britanie va recunoaşte statul Palestina în…

8 ore ago

Dacă Rusia nu va înceta în zece zile războiul în Ucraina, vom impune sancţiuni, spune Trump

Preşedintele american Donald Trump a prevenit marţi că ultimatul dat omologului său rus Vladimir Putin…

9 ore ago

Fico: Marea Britanie a plătit activiști pentru a influența alegerile din Slovacia în 2023; vom solicita explicații

Prim-ministrul slovac Robert Fico (Smer-SD) a declarat marți că Ministerul de Externe britanic (Foreign Office)…

10 ore ago

This website uses cookies.

Read More