Update articol:

Germania şi Regatul Unit vor semna un pact de asistenţă reciprocă în domeniul apărării (presă)

Sursa foto: Facebook.com/KeirStarmerLabour
Germania şi Regatul Unit vor semna la 17 iulie un tratat de apărare care include o clauză de asistenţă reciprocă în cazul unei ameninţări la adresa oricăreia dintre cele două ţări, a relatat miercuri publicaţia Politico, preluată de Reuters, potrivit Agerpres.

Prim-ministrul britanic Keir Starmer şi fostul cancelar german Olaf Scholz au făcut o declaraţie comună în august trecut, promiţând o cooperare mai strânsă în chestiuni variind de la comerţ şi până la securitate.

Acordul amplu este în curs de finalizare, potrivit Politico, iar un domeniu cheie este apărarea.

Acesta va include o secţiune care prevede că orice ameninţare strategică la adresa unei ţări va reprezenta o ameninţare la adresa celeilalte, iar acordul este aşteptat să fie semnat la 17 iulie, a relatat Politico, citând doi oficiali de la Londra.

Deşi ambele ţări sunt angajate faţă de NATO, acordul de apărare evidenţiază o schimbare între statele europene, între care şi Germania cancelarului Friedrich Merz, de a colabora mai strâns şi de a se baza mai puţin pe SUA în timpul mandatului preşedintelui Donald Trump.

Nici Ministerul Apărării din Germania, nici biroul cancelarului nu au fost disponibile imediat pentru comentarii.

BVB | Știri BVB

FARMACEUTICA REMEDIA SA (RMAH) (17/10/2025)

Perioada inchisa 19.10.2025-17.11.2025

S.P.E.E.H. HIDROELECTRICA S.A. (H2O) (17/10/2025)

Convocare AGOA in data de 20 noiembrie 2025

IMPACT DEVELOPER & CONTRACTOR S.A. (IMP) (17/10/2025)

Initierea unui litigiu de catre subsidiara Greenfield Copou Residence

S.P.E.E.H. HIDROELECTRICA S.A. (H2O) (17/10/2025)

Completare Convocare AGOA din 31 octombrie 2025