Update articol:

Germania: Situaţia aprovizionării cu gaze este ”mai puţin tensionată”

pretul gazelor pixabay.com

Situaţia aprovizionării cu gaze a Germaniei este “mai puţin tensionată” acum decât era la începutul iernii, a anunţat joi Agenţia Federală a Reţelelor din Germania (BNetzA), reflectând temperaturile moderate şi nivelul complet de stocare, care sprijină cea mai mare economie europeană, transmite Reuters, potrivit Agerpres.

În a 52-a săptămână din 2022 a fost utilizat considerabil mai puţin gaz decât în anii precedenţi, se arată într-un mesaj pe Twitter al preşedintelui Agenţiei Federale a Reţelelor din Germania, Klaus Mueller.

Consumul a fost cu 30% mai redus decât nivelul mediu din ultimii patru ani.

“Per ansamblu, BNetzA evaluează situaţia ca fiind mai puţin tensionată decât la începutul iernii. Este din ce în ce mai puţin probabil un deficit de gaze în această iarnă”, se arată în raportul Agenţiei.

“Totuşi, o deteriorare a situaţiei încă nu poate fi exclusă. Consumul de gaze al economiei rămâne important”, apreciază BNetzA.

Conform datelor operatorilor europeni ai infrastructurii de gaze EIG, nivelul general al Germaniei de stocare a gazelor naturale depăşea 90% în 2 ianuarie. rezervele de gaze ale Germaniei au crescut pentru a 13-a zi consecutiv, după ce anterior au scăzut timp de câteva săptămâni.

BVB | Știri BVB
BURSA DE VALORI BUCURESTI SA (BVB) (23/01/2026)

Conditii derulare etapa exercitare drept preferinta majorare capital social

S.N. NUCLEARELECTRICA S.A. (SNN) (23/01/2026)

Solicitare completare ordine de zi AGEA 12(13).02.2026

LONGSHIELD INVESTMENT GROUP S.A. (LONG) (23/01/2026)

Renuntare la numire in functia de director al SAI Muntenia Invest SA

ROCA INDUSTRY HOLDINGROCK1 S.A. (ROC1) (23/01/2026)

Convocare AGEA pentru data de 26 februarie 2026

SOCEP S.A. (SOCP) (23/01/2026)

Calendar financiar 2026