International

Germania, Statele Unite, Franţa, Italia şi Regatul Unit “vor sprijini eforturile Israelului de a se apăra”

Germania, Statele Unite, Franţa, Italia şi Regatul Unit “vor sprijini eforturile Israelului de a se apăra” şi “vor condamna fără ambiguitate Hamas şi actele sale teroriste revoltătoare”, se arată într-un comunicat comun dat publicităţii luni după o discuţie a liderilor din aceste ţări, transmite marţi AFP, potrivit Agerpres.

“Recunoaştem cu toţii aspiraţiile legitime ale poporului palestinian şi credem că israelienii şi palestinienii au dreptul la dreptate şi libertate în mod egal. Dar să nu ne amăgim: Hamas nu reprezintă aceste aspiraţii şi nu oferă nimic poporului palestinian în afară de şi mai multă teroare şi vărsare de sânge”, scriu cancelarul german Olaf Scholz, preşedintele american Joe Biden, preşedintele francez Emmanuel Macron, premierul italian Giorgia Meloni şi premierul britanic Rishi Sunak, conform textului dat publicităţii de Casa Albă.

Semnatarii au cerut Iranului luni seară să nu extindă conflictul dincolo de Fâşia Gaza după atacul Hamas împotriva Israelului.

“Solicităm altor grupuri extremiste sau oricărui stat care ar putea încerca să profite de situaţie, în special Iranul, să nu încerce să exploateze această situaţie în alte scopuri şi nici să extindă conflictul dincolo de Gaza”, declară aceştia într-un comunicat de presă comun, difuzat de Palatul Elysée.

Articole recente

Ministerul britanic de Externe îl convoacă pe ambasadorul rus în legătură cu incidentele cu drone din Polonia și România

„Marea Britanie este solidară cu Polonia, România, Ucraina și aliații noștri din NATO în condamnarea…

5 ore ago

Donald Tusk: Serviciul de Protecție al Poloniei a neutralizat o dronă care zbura deasupra clădirilor guvernamentale (Parkowa) și Belweder

Serviciul de Protecție al Poloniei a neutralizat o dronă care zbura deasupra clădirilor guvernamentale (Parkowa)…

5 ore ago

Primarul municipiului Hunedoara solicită desecretizarea contractului de privatizare a combinatului siderurgic, din anul 2003

Primarul municipiului Hunedoara, Dan Bobouțanu, a solicitat președintelui României, Nicușor Dan, premierului Ilie Bolojan, mai…

5 ore ago

Omul de afaceri Jurgen Faff, administratorul companiei aeriene care ar fi transportat în Congo mercenarii lui Horaţiu Potra, reţinut

Omul de afaceri Jurgen Faff, administratorul companiei aeriene FLYLILI, care ar fi transportat în Congo…

7 ore ago

This website uses cookies.

Read More