International

Germania suspendă vaccinările cu serul AstraZeneca-Oxford

Germania a suspendat utilizarea vaccinului dezvoltat împotriva maladiei COVID-19 de compania britanico-suedeză AstraZeneca în colaborare cu Universitatea Oxford, “cu titlu preventiv”, după semnalarea unor efecte secundare, a anunţat luni ministrul german al Sănătăţii, citat de AFP şi DPA.

Specialiştii de la Institutul medical Paul-Ehrlich, care consiliază guvernul de la Berlin, “consideră că alte examene sunt necesare”, după cazurile de cheaguri sangvine raportate la câteva persoane vaccinate în Europa, a precizat un purtător de cuvânt al ministrului german al Sănătăţii, în contextul în care mai multe ţări au adoptat deja aceeaşi măsură.

Autorităţile din Danemarca, Norvegia, Islanda, Olanda, Irlanda şi o regiune din Italia au stopat de asemenea, temporar, vaccinările cu AstraZeneca, care a fost asociat într-o manieră neconcludentă cu riscul de formare a unor cheaguri sangvine, potrivit DPA.

Articole recente

Aeronave poloneze şi aliate ridicate de la sol, aeroportul din Lublin închis într-un gest “preventiv”

Avioane poloneze şi aliate au fost desfăşurate sâmbătă pentru a proteja spaţiul aerian polonez din…

3 ore ago

Unicredit ar putea vinde participația în Commerzbank unei bănci din afara UE

Andrea Orcel, CEO al UniCredit, a declarat că banca italiană ar putea lua în considerare…

3 ore ago

Daniel David: Dacă moţiunea simplă trece, deşi nu sunt obligat, nu mai am de ce să fiu ministru

Ministrul Educaţiei, Daniel David, a declarat sâmbătă că îşi va da demisia din funcţie în…

4 ore ago

Guvernul spune că decizia eliminării plafonării adaosului comercial la alimentele de bază a fost luată de coaliţie

Guvernul a transmis, sâmbătă, că decizia eliminării plafonării adaosului comercial la alimentele de bază a…

4 ore ago

This website uses cookies.

Read More