Update articol:

Germania va impune carantină călătorilor din Marea Britanie începând de luni

Germania Sursa foto: Pixabay

Germania va impune carantină pentru călătorii din Marea Britanie începând de luni şi va solicita un test COVID-19 negativ pentru intrarea în ţară, conform unui anunţ făcut sâmbătă de Institutul Robert Koch pentru boli infecţioase, transmite AFP, potrivit Agerpres.

Miniştrii regionali ai sănătăţii din Germania au cerut sâmbătă guvernului naţional să introducă reguli mai stricte pentru persoanele care sosesc din Marea Britanie, unde varianta Omicron a declanşat o creştere a infectărilor.

În cadrul unei întâlniri, miniştrii au cerut Berlinului să clasifice Marea Britanie ca zonă cu variantă a virusului, impunând o carantină de două săptămâni tuturor călătorilor, inclusiv celor care sunt vaccinaţi.

“Răspândirea Omicron în Marea Britanie este foarte evidentă. … Trebuie să prevenim răspândirea cât mai mult timp posibil şi să o încetinim cât de mult posibil”, au spus miniştrii într-un comunicat.

Marea Britanie a raportat infectări zilnice record cu COVID-19 în ultimele trei zile, cu un bilanţ care a ajuns vineri la peste 90.000 de cazuri.

Infectările au crescut brusc în Germania în lunile octombrie şi noiembrie, dar au scăzut lent din decembrie, cu 50.968 de cazuri raportate vineri.

BVB | Știri BVB
EVERGENT INVESTMENTS S.A. (EVER) (02/02/2026)

Notificare - rascumparare actiuni proprii 26.01.2026 - 30.01.2026

Sphera Franchise Group (SFG) (02/02/2026)

Deschiderea unui nou restaurant

INTERCAPITAL EUR ROMANIA GOVT BOND 5-10YR UCITS ETF (ICGROETF) (02/02/2026)

VAN la data 30.01.2026 si numarul de titluri de participare aflate in circulatie

FONDUL PROPRIETATEA (FP) (02/02/2026)

Erata a cererii de completare a ordinii de zi AGOA din 26/27 februarie 2026

INTERCAPITAL CROBEX10TR UCITS ETF (ICCROETF) (02/02/2026)

VAN la data 30.01.2026 si numarul de titluri de participare aflate in circulatie